Connect with us

Fotbal Intern

SuperLiga// FCSB vs Rapid 0-0/ Rezumat Video/ De 7 meciuri, giuleștenii nu se dau bătuți în fața „steliștilor”

Pe Arena Națională, FCSB şi Rapid Bucureşti au încheiat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a 14-a a SuperLigii. 

Un meci viu în prima repriză, cu ocazii de gol la ambele porți, la care au asistat 40.287, s-a încheiat nedecis spre satisfacția lui Marius Șumudică, cu obiectivul declarat de a nu pierde niciodată în fața „dușmanului de moarte”. Aceasta ar fi traducerea aproximativă a tacticii pregătită de tehnicianul rapidist.

David Miculescu, în minutul 3, a avut prima ocazie a meciului, dar diagonala expediată de la aproximativ 25 de metri a fost deturnată de Siegrist. Cinci minute mai târziu, Siegrist – ce avea să devină MVP-ul partidei – a intervenit perfect la șutul lui Darius Olaru, din marginea careului.

Giuleștenii au înțeles pericolul la care se expun și au decis să treacă centrul terenului. Petrila a trimis o diagonală pentru N’Jie, care a șutat în pieptul lui Târnovanu, iar Boupendza a reluat peste poartă, de la aproximativ 11 metri, din poziție centrală.

Campioana României a revenit în atac și Băluță a redeschis seria ocaziilor la poarta lui Rapidului, cu un șut în plasa laterală. L-au urmat Olaru și Octavian Popescu, de fiecare dată Siegrist intervenind salvator. Prima repriză s-a încheiat cu șutul lui Petrila deviat de Adrian Șut în corner.

Mitanul secund a fost sărac în faze de poartă. Șumudică a decis să nu-și asume riscuri inutile și a închis jocul, în timp ce FCSB s-a chinuit precum Sisif să găsească cele mai scurte și sigure cărări spre poarta elvețianului Siegrist.  

În urma acestei remize, FCSB a încheiat etapa pe locul 6, cu 20 de puncte, însă mai are restanța (deplasare) cu FC Botoșani, iar Rapid a acumulat 17 puncte și va aborda runda următoare de pe poziția a 10-a.

FCSB vs RAPID 0-0

FCSB: Târnovanu 6 – Crețu 5, Dawa 6, Ngezana 5,5, Radunovic 6 – Olaru 5,5, Șut 6, Fl.Tănase 5,5 (77, Alhassan) – Băluță 5 (56, D. Popa), Miculescu 5,5 (83, Ștefănescu), Oct.Popescu 5,5 (83, Musi)

Rezerve: Vlad, Pantea, Panțîru, Chiricheș, M. Popescu, Ștefănescu, Edjouma, Alhassan, Phelipe, Musi, Popa, Baeten
Antrenor: Elias Charalambous

RAPID: Siegrist 7 – Manea 5, Ignat 6, Pașcanu 6 – Onea 5,5, Kait 5 (37, Emmers 5,5), Christensen 5,5, Borza 5,5 – N’Jie 5 (61, A. Dobre 5), Boupendza 5,5, Petrila 6,5 (87, Micovschi)

Rezerve: Aioani, Blazek, Braun, Gojkovic, Emmers, Vulturar, Grameni, Micovschi, Pop, Hasani, Dobre, Burmaz
Antrenor: Marius Șumudică

Arbitru: Istvan Kovacs/ Asistenți: Mihai Marica și Ferencz Tunyogi/ Arbitru VAR: Cătălin Popa/ Asistent VAR: Andrei Constantinescu/ Rezervă: Cristian Moldoveanu

PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 14-a/ 25-28 octombrie:

Vineri, 25 octombrie

CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3-3 (0-1)/ Au marcat:Kamara (52). Postolachi (86, 90+3) – M. Coman (37), Ciobotariu (55), Fl. Ștefan (84)

Sâmbătă, 26 octombrie

UTA Arad – Gloria Buzău 1-0 (1-0)/ A marcat: Diego Scheda (30 – autogol)

Petrolul Ploiești – Politehnica Iași 3-1 (1-1)/ Au marcat: Grozav (25), Tudorie (53), M. Bratu (89) – Bordeianu (20)

FC Hermannstadt – Dinamo București 0-2 (0-1)/ Au marcat: Selmani (32 – penalty), Boateng (88)

Duminică, 27 octombrie

Oțelul Galați – Unirea Slobozia 0-2 (0-0)/ Au marcat: Perianu (47) , Șerbănică (85)

FCSB – FC Rapid 1923 0-0

Luni, 28 octombrie

Ora 18.00 FC Botoșani – Universitatea Cluj

Ora 21.00 Farul Constanța – Universitatea Craiova

REZUMAT VIDEO:

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern