
Universitatea Cluj a plecat cu un punct de pe terenul lui Sepsi Sf. Gheorghe, deși gzdele au evoluat în inferioritate numerică încă din minutul 6. Florin Ștefan a fost eleiminat pentru un fault dur comis asupra lui Masoero.
În minutul 85, argentinuanul Masoero a marcat un gol perfect valabil, dar arbitrul George Găman i-a anulat reușita, pentru un presupus fault comis în atac, la portarul Roland Niczuly.
La finalul partidei, Dan Nistor – executantul a 12 cornere – s-a arătat dezamăgit de rezultatul final și de atitudinea suporterilor echipei gazdă.
”Important e că am câștigat un punct și nu am luat gol, asta e cel mai important. E rău că nu am putut să câștigăm, în minutul 5 Sepsi a rămas în 10 oameni. E clar că avem probleme cu echipele care se apără în jumătatea lor și e greu să le desfacem.
Eu cred că am avut un an destul de bun, în continuare suntem pe primul loc și cred că merităm. Dacă cei de la VAR au spus că a fost fault, eu ce să mai zic?
Ei au televizorul în față și văd mai bine. Au jucat foarte bine, dar, o să râdă toată lumea, ne-a surprins terenul pe noi, adică e foarte bun.
Felicitări celor de aici, au un teren foarte bun. Păcat că oamenii de aici nu sunt prea civilizați. Ăștia sunt oamenii, ne-au înjurat, ne-au huiduit, ne-au făcut în toate felurile.
Sper să intrăm în play-off. Vreau să-i mulțumesc lui Radu Constantea că e alături de noi și să-i urez sărbători fericite. Obiectivul nostru e intrarea în play-off și cred că 80-85% e îndeplinit”, a declarat Dan Nistor.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


