
Meci spectaculos pe „Ion Oblemenco”, între Universitea Craiova și Dinamo, încheiat la egalitate, scor 1-1, în cadrul rundei a 22-a din SuperLiga.
Alex Mitriță a deschis scorul în minutul 36, dintr-un penalty obținut tot de el, după un fault comis de Boateng, însă prima ocazie a meciului a avut-o Dinamo. Cîrjan, în minutul 14, complet liber în fața porții, a șutat pe lângă poarta gazdelor.
Dinamo a încheiat prima repriză chinuită de contraatacurile lui Baiaram, șut respins de Roșca, și Mitriță, prea sigur că-l mai poate întoarce o dată pe Boateng.
Repriza a doua a început cu șutul lui Căpățână, însă Dinamo a dat lovitura la primul corner. Milanov a centrat la colțul scurt și Boateng a înscris printr-o spectaculoasă lovitură de cap.
Ultimele 20 de minute au aparținut fotbaliștilor olteni. Lukic a șutat din interiorul careului mic, Roșca a pus brațele, mingea a luat boltă și Luna a respins de pe linia porții. La faza imediat următoare, Roșca a deviat miraculos mingea șutată de Mitriță, din situație „unu la unu”.
Dialogul dintre Roșca (foto jos) și Mitriță a continuat și în prelungirile partidei. „Decarul” oltenilor a găsit o breșă în zidul dinamovist, însă Roșca a respins de la rădăcina barei.
În urma acestei remize, Dinamo (37 de puncte) și Universitatea Craiova (36 de puncte) rămân pe locurile ocupate înaintea meciului, 3 și 4.
Vezi Cronica Live + Rezumatul Video!
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 91 – Au fost acordate șase minute de prelungire. Luna este schimbat cu Bordușanu.
Minutul 91 – Roșca respinge de la radăcina barei „libera” executată de Mitriță!
Minutul 74 – Roșca are o nouă intervenție de mare portar în fața lui Mitriță! Dinamo este în corzi!
Minutul 73 – Lukic șutează din 5 metri, Roșca respinge înalt și Luna degajează de pe linia porții. Ocazie incredibilă a Craiovei!
Minutul 66 – Houri îl schimbă Cicâldău.
Minutul 65 – Sivis oinsistă la o minge ce părea pierdută și obțin al 4-lea corner pentru Dinamo.
Minutul 62 – Dennis Politic reia pe lângă poarta gazdelor, după un corner executat de pe flancul drept. Dinamo o domină pe Craiova!
Minutul 61 – La partidă asistă 13.079 de spectatori!
Minutul 57 – Căpățînă părăsește terenul accidentat și Gâlcă îl trimite în teren pe Anzor Mekvabishvili.
Minutul 48 – GOOOLL DINAMO – Milanov centrează din corner și Boateng înscrie cu o spectaculoasă lovitură de cap, la colțul scurt.
Minutul 48 – Primul corner pentru Dinamo.
Minutul 46 – Repriza a doua a început cu șutul lui Căpățînă. La pauză, Zeljko Kopic l-a introdus pe Mărginean în locul inexistentului Alex Pop.
Minutul 45+4 – Boateng este avertizat cu cartonașul galben și este suspendat pentru meciul cu Universitatea Cluj. Final de primă repriză.
Minutul 45 – Mitriță îl stoarce de energie pe Patriche, însă mingea șutată din interiorul careului se lovește de picioarele lui Boateng. „Decarul” oltean a făcut o cursă de aproximativ 45 de metri.
Minutul 43 – Roșca intervine salvator în fața lui Baiaram. Pasa a venit de la Mitriță!
Minutul 36 – GOOOLL Universitatea Craiova – Mitriță transformă penalty-ul!
Minutul 33 – Boateng îl faultează pe Mitriță în suprafața de pedeapsă și arbitrul Szabolcs Kovacs dictează penalty!
Minutul 18 – Sivis intervine în interiorul careului și degajează!
Minutul 14 – Ocazie imensă ratată de Cîrjan, după centrarea lui Sivis. Cătălin Cîrjan a reluat din 7 metri, complet liber, pe lângă poarta lui Laurențiu Popescu. S-a făcut liniște pe „Ion Oblemenco”!
Foto – ultras24.ro – captură video
Minutul 5 – Partida a fost reluată. Șutul lui Mitriță trece peste poarta lui Roșca.
Foto – ultras24.ro – captură video
Minutul 2 – Show pirotehnic declanșat de fanii olteni. Meciul este întrerupt.
Minutul 1 – A început partida.
CSU CRAIOVA vs. DINAMO 1-1 (1-0)/ Mitriță (36 – penalty) – Boateng (48)
CSU Craiova: L. Popescu 6 – Mora 5, Maldonado 6, Zajkov 5,5, Badelj 5,5 – Căpățînă 5,5 (57, Anzor Mekvabishvili 5), Oshima 5,5 – Baiaram 5 (77, Bana), Cicâldău 5 (66, Houri 5), Mitriță 6 – Lukic 5,5 (77, Koljic)
Rezerve: S. Lung Jr. – Vlădoiu, Gașpar, Iago, Screciu, Păcurar, Mekvabishvili, Houri, D. Barbu, Bană, Koljic
Antrenor: Costel Gâlcă
Dinamo: Al. Roșca 9 – Sivis 7, Boateng 6, Patriche 6,5, Luna 6 (90+2, Bordușanu) – Milanov 6,5 (77, Abdallah), Gnahore 6,5, Cîrjan 6 – Al. Pop 4 (46, Mărginean), Selmani 5,5, Politic 5,5
Rezerve: Golubovic, Al. Stoian – Abdallah, Bordușanu, P. Neagu, Rotund, Antonio Cristea, Ilincaș, Mărginean
Antrenor: Zeljko Kopic
Arbitru: Szabolcs Kovacs/ Asistenți: Alexandru Cerei și Alexandru Corb/ Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Vasile Marinescu:
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 22-a/ 17- 20 ianuarie 2025
Vineri, 17 ianuarie
Unirea Slobozia – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3-2 (2-0)/ Gele (8), Afalna (28), Ibrian (78) – El Sawy (51), Oberlin (69)
FCSB – FC Hermannstadt 1-1 (0-1)/ Crețu (86) – Chițu (13)
Sâmbătă, 18 ianuarie
Universitatea Cluj – Gloria Buzău 2-1 (0-1)/ Nistor (84 – penalty, 90+1 – penalty) – Matos (35)
Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0
Duminică, 19 ianuarie
FC Botoșani – CFR 1907 Cluj 1-1 (0-1)/ E. Lopez (85) – Korenica (10)
Universitatea Craiova – Dinamo București 1-1 (1-0)/ Mitriță (36 – penalty) – Boateng (48)
Luni, 20 ianuarie
Ora 17.00 Farul Constanța – UTA Arad
Ora 20.00 FC Rapid 1923 – Politehnica Iași
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


