
FCSB s-a impus fără drept de apel în fața Sepsi, scor 3-0, într-un meci din runda a 26-a a SuperLigii și a urcat pe prima treaptă a clasamentului.
Campioana României a realizat o primă repriză perfectă, cu trei goluri înscrise într-un interval de 19 minute, prin Bîrligea (8, 15) și Radunovic (27), și ar fi fost de-a dreptul fabuloasă dacă reușita lui Mihai Popescu nu ar fi fost anulată de poziția de ofsaid în care s-a aflat Florin Tănase.
Sepsi a făcut figurație pe Arena Națională și nu ar fi exclus să asistăm la demiterea tehnicianului Valentin Suciu.
Acesta, până la promovarea ca antrenor principal, deținea funcția de managaer a Academiei de Copii, Juniori și Tinereat a clubului covăsnean.
FCSB a expediat 11 șuturi pe spațiul porții covăsnene, din 21 de încercări, și a executat 10 cornere. De partea cealaltă, Sepsi a șutat de 7 ori, trei au cadrat poarta lui Târnovanu, iar primul corner l-au obținut în minutul 88.
După acest rezultat, roș-albaștrii au acumulat 46 de puncte și ocupă locul 1 în clasamentul SuperLigii, în timp ce Sepsi se află pe poziția 7-a, la egalitate cu Petrolul, însă la două lungimi în spatele Rapid București.
Foto – arhivă – ultras24.ro
FCSB vs. SEPSI 3-0 (3-0)
Au marcat: Bîrligea (8, 15), Radunovic (28)
FCSB: Târnovanu 6 – Crețu 6, Dawa 6, M. Popescu 6, Radunovic 6 – Cisotti 6 (69, Alhassan 5,5), Șut 5,5 (46, Chiricheș 5,5) – Ștefănescu 6,5, Tănase 5,5 (68, Băluță 5,5), A. Gheorghiță 5 (46, Musi 6) – Bîrligea 7,5
Rezerve: Zima, Miculescu, Kiki, Edjouma, Chiricheș. M. Toma, Băluță, Pantea, Musi, Ngezana, Alhassan, Stoian
Antrenor: Elias Charalambous
SEPSI: Gyenge 6 – Haruț 4,5, Simic 4, Ninaj 4, Fl. Ștefan 4,5 – Mino 4,5 (46, Kallaku 5), Skorup 4,5 – El Sawy 4,5 (46, Oroian 5), Neskovic 5 (69, Siger 4,5), Oberlin 4,5 (69, Mailat 4,5) – Babunski 4,5 (46, M. Coman 4,5)
Rezerve: Niczuly, Oroian, Tamas, Siger, Kallaku, Mailat, A. Nistor, Drăghiceanu, M. Coman
Antrenor: Valentin Suciu
Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucureşti)/ Asistenți: Constantinescu Andrei (Bucureşti) și Bîrdeş Romică (Piteşti)/ Arbitru VAR: Flueran Viorel Nicusor (Craiova)/ Asistent VAR: Artene Ovidiu (Vaslui)
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 26-a (7 – 10 februarie)
VINERI, 7 FEBRUARIE
FC Botoșani vs. Dinamo București 1-1 (1-1)/ Mitrov (12) – Cîrjan (45)
SÂMBĂTĂ, 8 FEBRUARIE
Unirea Slobozia vs. Universitatea Craiova 0-1 (0-0)/ Cicâldău (76)
Oțelul Galați vs. Rapid București 1-1 (0-0)/ Miguel Silva (84) – Petrila (74)
DUMINICĂ, 9 FEBRUARIE
FC Hermannstadt vs. Petrolul Ploiești 1-1 (0-0)/ S. Buș (83) – V. Găman (90+4 – autogol)
„U” Cluj vs. Politehnica Iași 2-2 (0-0)/ Dan Nistor (61, 77) – Camara (90), Gouet (90+6)
FCSB vs. Sepsi Sf. Gheorghe 3-0 (3-0)/ Bîrligea (8, 15), Radunovic (28)
LUNI, 10 FEBRUARIE
Ora 17.00/ Farul Constanța vs. FC Buzău
Ora 20.00/ UTA vs CFR Cluj
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 5 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24 -
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet// Azi, CSO Voluntari vs Newcastle Eagles, în finala ENBL!
CSO Voluntari a obținut calificarea pentru al doilea sezon consecutiv în finala ENBL, după...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoFRF și Asociația E.D.I.T. organizează Ediția a 2-a a competiției Liga Liceelor Playerfy – București!/ Turneul Final în Polivalenta Dinamo, transmis de PRO ARENA!
Federația Română de Fotbal și Asociația E.D.I.T. anunță organizarea a celei de-a doua ediții...