
UTA a pierdut la Iași, contra Poitehnicii, scor 0-4, într-o partidă din etapa a doua a play-out-ului SuperLigii, ediția 2024/2025.
La pauză, fotbaliștii pregătiți de Vasile Miriuță conduceau cu 3-0, prin golurile înscrise de Alin Roman ( minutul 4), Sekou Camara (minutul 29) și Julian Marchioni (minutul 44). Scorul final a fost stabilit de albanezul Xhuliano Skuka, în minutul 81, din penalty.
La finalul partidei, Mircea Rednic a declarat că înfrângerea suferită la 4 goluri diferență este exagerată!
”Nu am cum să nu fiu supărat, pentru că am făcut multe cadouri. În afară de primul gol, când am fost surprinși, restul au fost cadouri.
Ca joc, am dominat în prima repriză. Am ajuns în fața porții, dar nu am dat goluri. Ei au speculat greșelile noastre și ne-au taxat.
Am avut posesia. Până acum nu am avut posesia, dar degeaba dacă nu marchezi sau câștigi. Încă nu am găsit soluții în atac. Costache (foto jos) nu e chiar vârf.
Când faci cadouri, atunci plătești. Asta nu înseamnă că iau din meritele Iașiului.
Dacă pierzi un meci, deja ai emoții. Diferența de scor a fost cam mare. Nu e prima oară. Poulolo și Damian au zburat vreo 15.000 de km. Au venit obosiți. A trebuit să improvizez.
Au fost unii jucători care au sosit la lot, după pauza internațională, joi noapte (n.r. 27 martie), iar noi vineri am ajuns la Iași. Restul trebuiau să arate că mă pot baza pe ei.
Le-am zis să nu își facă reproșuri. Câștigăm împreună și pierdem împreună! Clar că atunci când pierzi, antrenorul e de vină și mi-o asum. Poate nu am reușit să îi recuperez.
La atitudine nu am ce să le reproșez. Dacă ești profesionist îți faci treaba până în ultima zi. După ăia te gândești dacă vrei să mai rămâi din vară sau nu.”, a declarat Mircea Rednic, la flash-interviu, potrivit Digi Sport.
SuperLiga// Poli Iași vs. UTA 4-0>> Rezumat Video>> Poli Iași e pe val, UTA în vrie!


Cupa Romaniei 2024/2025
Sibiul lui Măldărașanu, calificare fără istoric în semifinalele Cupei României!/ Rezumat Video

Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2024/2025
/ o oră agoCupa României Betano// Metalul Buzău vs Rapid 0-3/ Șumudică vs Măldărășanu, duel aspru în semifinalele competiției!
Rapid București a obținut calificarea în semifinalele Cupei României, după ce a învins-o, în...
By Bogdan Badiu -
Cupa Romaniei 2024/2025
/ 4 ore agoSibiul lui Măldărașanu, calificare fără istoric în semifinalele Cupei României!/ Rezumat Video
În Valea Domanului, FC Hermannstadt a învins-o cu 4-0 pe ACSM Reșița (Loga 2,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCinci jucători de la UTA, victorioși la CNSL în procesele intentate clubului!/ Keita (Petrolul), Akhmatov (Slobozia) și Petrila (Rapid) și-au aflat pedepsele!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită astăzi, 2 martie 2025,...
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoCifrele Etapei 1 Play-off& Play-out din Liga 2/ CFC Argeș a încheiat seria de 27 de meciuri consecutive fără înfrângere a Stelei!
Cifrele etapei 1 din play-off-ul și cele două grupe de play-out din Liga 2...
By Ultras24
Cele mai citite
