
În ultima partidă a etapei a 3-a din play-off, pe arena din cartierul clujean Gruia, Universitatea Craiova a fost învinsă de CFR, scor 0-2. Golurile echipei lui Dan Petrescu au fost marcate de Kamara și Korenica, ambele în prima repriză.
Craiova a încheiat disputa în inferioritate numerică. În minutul 68, Alisson Safira a încasat al doilea cartonaș galben și a luat drumul vestiarelor.
La conferința de presă susținută după meci, Mirel Rădoi – tehnicianul echipei oltene – a spus că a fost avertizat să fie calm pe parcursul partidei din Gruia, pentru a risca să nu fie eliminat. Rădoi a avertizat-o pe FCSB că lupta nu s-a terminat.
- Vezi Rezultatele Etapei a 3-a + Clasamentele play-off/out + Programul Rundei a 4-a!
„Pentru mine era o chestiune de timp până primea cineva de la noi cartonaş roşu. Asta am simţit de la început de joc. Le-am spus şi la pauză că dacă vor sta cu gândul doar la arbitraj nu vor primi nimic şi va fi o chestiune de timp până ne va acorda cartonaşul roşu.
I-am avertizat de la pauză să nu mai aibă discuţiile astea pentru că nu este nicio şansă în seara asta. Nu sunt foarte supărat, sunt lucruri pe care le-am simţit sau care mă deranjează.
În momentul în care ţi se transmite ai grijă că s-ar putea să stai în tribună la partida cu FCSB, mă dezamăgeşte ce se întâmplă în fotbalul românesc. Chiar aşa am ajuns echipe mari şi celelalte să nu fie băgate în seamă?
Chiar aşa de mici să fim noi, Universitatea Craiova, să nu contăm? Dacă va fi nevoie de alte lucruri, vom găsi soluţii pentru că noi nu abandonăm.
În Oltenia nu abandonăm, chiar dacă ne înjurăm şi ne batem între noi, nu abandonăm lupta. Cât timp vom fi aici, vom merge până la capăt. Cum, câţi, vom găsi soluţii. Sunt încă 21 de puncte puse în joc. Nu iau în calcul şi nu iau în discuţie lucrul acesta că lupta s-a terminat. Vom vedea după 6 etape unde ne aflăm”, a declarat Mirel Rădoi.
SUPERLIGA – Rezultatele Etapei a 3-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 4 aprilie
Oțelul Galați – Politehnica Iași 1-0 (1-0)/ R. Tănasă (36)
Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-1 (2-1)/ Mateiu (10), Irobiso (38) – El Sawy (1)
Sâmbătă, 5 aprilie
UTA Arad – FC Botoșani 1-0 (0-0)/ Mpoku (90+2 – penalty)
FCSB – Universitatea Cluj 1-0 (0-0)/ D. Miculescu (58 – penalty)
Duminică, 6 aprilie
FC Hermannstadt – Gloria Buzău 0-2 (0-2)/ K. Brobbey (10, 45+1)
FC Rapid 1923 – Dinamo București 1-0 (1-0)/ Koljic (32)
Luni, 7 aprilie
Farul Constanța – Unirea Slobozia 1-1 (1-0)/ Grigoryan (42) – Aganovic (71)
CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 2-0 (2-0)/ Kamara (22), Korenica (44)
PLAY-Off – CLASAMENT – ETAPA 3:
1. | SC Fotbal Club FCSB SA | 3 | 2 | 1 | 0 | 6-4 | 2 | 35 |
2. | FC CFR 1907 Cluj SA | 3 | 2 | 0 | 1 | 5-2 | 3 | 33 |
3. | Universitatea Craiova | 3 | 2 | 0 | 1 | 5-3 | 2 | 32 |
4. | AS FC Universitatea Cluj | 3 | 1 | 0 | 2 | 1-4 | -3 | 29 |
5. | Fotbal Club Rapid 1923 SA | 3 | 1 | 1 | 1 | 5-5 | 0 | 27 |
6. | SC Dinamo 1948 SA | 3 | 0 | 0 | 3 | 2-6 | -4 | 26 |
1. | AFC Hermannstadt | 3 | 1 | 1 | 1 | 3-3 | 0 | 25 |
2. | ACS Petrolul 52 | 3 | 1 | 1 | 1 | 2-3 | -1 | 24 |
3. | AFC UTA Arad | 3 | 2 | 0 | 1 | 3-4 | -1 | 23 |
4. | AFC Botoşani | 3 | 2 | 0 | 1 | 6-4 | 2 | 22 |
5. | ACS Suporter Club Oţelul Galaţi | 3 | 2 | 0 | 1 | 3-2 | 1 | 22 |
6. | ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe | 3 | 0 | 0 | 3 | 2-6 | -4 | 21 |
7. | ACSM Politehnica Iaşi | 3 | 1 | 1 | 1 | 4-1 | 3 | 20 |
8. | Farul Constanţa | 3 | 0 | 2 | 1 | 4-5 | -1 | 20 |
9. | Gloria Buzău | 3 | 2 | 0 | 1 | 4-3 | 1 | 16 |
10. | AFC Unirea 04 Slobozia | 3 | 0 | 3 | 0 | 2-2 | 0 | 16 |
SUPERLIGA – Programul Etapei a 4-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 11 aprilie
Ora 17.30/ Play-out/ Gloria Buzău – Politehnica Iași
Ora 20.30/ Play-out/ FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești
Sâmbătă, 12 aprilie
Ora 17.00/ Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Farul Constanța
Ora 20.00/ Play-off/ Universitatea Cluj- Dinamo București
Duminică, 13 aprilie
Ora 18.15/ Play-out/ Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 21.00/ Play-off/ Universitatea Craiova – FCSB
Luni, 14 aprilie
Ora 17.30/ Play-out/ FC Botoșani – Oțelul Galați
Ora 20.30/ Play-of/f CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1923


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoRednic, după egalul cu Sepsi: „Jucătorii nu s-au ridicat la înălțimea suporterilor!”
Pe arena „Francisc Neuman” din Arad, UTA și Sepsi au remizat, scor 1-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// UTA vs. Sepsi 1-1/ Rezumat Video/ Sărbătoare ratată la Arad>> Egal aplaudat la Constanța și Iași!
Fotbaliștii lui Mircea Rednic au ratat ocazia de a-și face fericiți suporterii, la 80...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// Oțelul vs Unirea Slobozia 2-0>> Rezumat Video>> Oțelul – 4 din 4 fără gol primit!
În prima partidă a rundei a 5-a din play-out-ul SuperLigii, Oțelul Galați a învins-o...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga 3 – Rezultatele meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Victorie la scor de basm obținută de Petrolul 2 contra ACS FC Dinamo!/ Pustai mai tare ca Pelici!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
Cele mai citite


