
În minutul 41 al partidei FC Voluntari vs CFC Argeș, scor 0-0, din etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, ediția 2024-2025, mijlocașul Doru Popadiuc (FC Voluntari) a avut o intrare brutală și întârziată asupra lui Yanis Pîrvu, cu talpa pe picior, deasupra gleznei, iar arbitrul Adrian Cojocaru i-a arătat cartonașul roșu! Tânărul jucător al Argeșului nu a mai fost capabil să continue meciul, părăsind terenul în lacrimi de durere.
La finalul partidei, Bogdan Andone Bogdan Andone a declarat că Yanis Pîrvu (18 ani) nu a suferit fractură la glezna dreaptă, așa cum s-a crezut inițial. Tânărul jucător al echipei piteștenei va efectua un control medical amănunțit.
”Am vorbit acum cu doctorul, ne-am speriat foarte rău. Speră și crede că e o contuzie foarte puternică. Nu e fractură, asta e clar! Cam 99 la sută e o contuzie, probabil cu o fisură. L-a protejat Dumnezeu!
Putea să fie mai rău, a fost o lovitură extrem de puternică. Popadiuc nu a vrut să-l lovească, a fost o intrare întârziată”, a declarat Bogdan Andone la finaul partidei cu FC Voluntari, citat de Liga2.ro.
Clubul piteștean a remis un comunicat, iar veștile sunt bune, atât cât pot fi acestea după un astfel de atac cu talpa pe gleznă:
”În urma testelor preliminare la care a fost supus Yanis Pîrvu, a reieșit faptul că sunt șanse minime să fie vorba despre o fractură.
Foto – Yanis Pîrvu (în drapta imaginii) – Liga2.ro
Jucătorul nostru urmează să fie supus în cursul zilei de mâine unor teste mai amănunțite pentru a primi un verdict final din partea medicilor.
Suntem alături de Yanis și îi urăm multă sănătate. Vom reveni cu mai multe detalii”, a transmis CFC Argeș pe Facebook.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoOficial// LPF a modificat orele de start a partidelor programate duminică, în play-out-ul SuperLigii!
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv au anunțat schimbarea orelor de start...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoLiga 2 – Play-Off – runda a 9-a// Remiză fără goluri între CFC Argeș și Voluntari/ Rezumat Video/ Bogdan Andone a terminat meciul în tribună!
În ultima partidă a rundei a 9-a a play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor, la...
-
Din Voleu
/ o zi agoUn antrenor din play-out-ul SuperLigii ridică mâna și spune: „Nu vreau să pară că plecarea asta e un alibi!”
Unul dintre cei mai talentați și serioși tehnicieni români și-a anunțat plecarea de la...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ o zi agoUniversitatea Craiova caută fundaș central/ Zajkov pleacă!
Sorin Cârțu, președintele de onoare al Universității Craiova, a anunțat că fundașul central Gjoko...
By Ultras24