Federația Română de Fotbal și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași au încheiat un acord prin care se pun baze de lucru în comun pentru perfecționarea formării viitorilor antrenori de fotbal.
Este al cincilea parteneriat dintr-o serie de 12 cu universități din întreaga țară în vederea optimizării procesului de formare a viitorilor antrenori de fotbal. Precedentele patru au fost semnate cu: Universitatea din Oradea, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu
Acordul dintre FRF și Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” a fost convenit prin semnarea a două protocoale de parteneriat – unul prin care s-a stabilit înființarea, cu sprijinul Universității, a unui Centru Regional de Licențiere UEFA C și B, și un al doilea protocol, de parteneriat general, prin care este prevăzută realizarea de programe și proiecte sportive, educaționale și de cercetare în comun.
Astfel, studenții care vor obține calificarea de antrenori aflați în an terminal (program de studii licență / master) vor efectua în ultimul semestru procesul de formare pentru Licența UEFA C, în afara orelor de studiu, conform cerințele UEFA, prin SFA.
În ceea ce privește licența UEFA B, Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea sunt județele care sunt prinse în aria Centrului Regional de licențiere UEFA Moldova. Primul curs este programat să înceapă la începutul anului viitor și este dedicat antrenorilor calificați care dețin și licența UEFA C.
Unul dintre principalele obiective din Strategia Tehnică a FRF, lansată în 2021, îl reprezintă atenta monitorizare și formare a antrenorilor de fotbal din România și implementarea unui circuit optim al educației acestora cu scopul de a le oferi cea mai bună pregătire.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
