Cele 24 de formații grupate în două serii geografice de câte 12 echipe au disputat prima fază a Ligii de Tineret ediția 2023/2024 și se pregătesc acum pentru următoarea provocare. Urmează play-off-ul și play-out-ul!
Finalul de sezon regular oferă un bilanț interesant și conturează deja perspectivele pentru ce va urma în lupta pentru trofee!
Chiajna intră în play-off și înlocuiește Petrolul!
Seria Est propune la final de sezon regular următoarele 6 formații pentru play-off, în următoarea ierarhie completată de punctaj, dominată de clubul lui Gică Hagi care are doar victorii pe linie!
- Farul Constanța – 33p
- FCSB – 25p
- Rapid – 25p
- ACS Sport Team București – 22p
- CSA Steaua – 21p
- Concordia Chiajna – 20p
Capitala domină la nivel de reprezentante, dar lideri sunt dobrogenii iar categoria e închisă de ilfovenii din Chiajna.
RUBRICĂ NOUĂ pe ULTRAS24.ro
Ce este însă și mai interesant e că, în comparație cu sezonul regular din aceeași serie a ediției precedente, se regăsesc anumite similitudini care confirmă tendințele:
- Farul a fost lider și la finalul acestei etape din ediția 2022/2023
- FCSB și Rapid, tot pe locurile 2 și 3, și tot cu 25 de puncte!!!
- CSA Steaua, azi pe 5, a terminat pe 4 ediția trecută
- ACS Sport Team, de pe locul 6, a ajuns acum pe locul 4
- Concordia Chiajna a luat locul în play-off celor de la Petrolul Ploiești
UTA pierde accederea în play-off, în care CFR intră de pe ultimul loc!
În seria Vest, înaintea ultimei runde, locurile 3-5 aveau fiecare câte 19 puncte, locul 6 cumulase 18 puncte iar primul loc sub linie, Ripensia Timișoara, avea 16 puncte! Așadar, miză uriașă pentru runda finală!
Foto: Facebook// FCUCluj
Ripensia și-a îndeplinit misiunea și a învins cu 2-1 la LPS Bihorul Oradea, dar nu a fost suficient pentru calificarea în play-off. Pentru că și Poli Timișoara, 18 puncte anterior, s-a impus, pe teren propriu, 3-2 cu Universitatea Cluj.
Foto: Facebook / ACS Kids Tâmpa Brașov
Din grupul de formații care erau pe locurile 3-5, Csikszereda și Kids Tâmpa Brașov au câștigat și ele în ultima etapă, iar CFR Cluj a pierdut, 0-1, acasă, cu Universitatea Craiova. Dar CFR merge în grupa celor mai bune 6 formații!
Ierarhia finală:
- Universitatea Craiova – 27p
- Csikszereda Miercurea Ciuc – 22p
- Universitatea Cluj – 22p
- ACS Kids Tâmpa Brașov – 22p
- Poli Timișoara – 21p
- CFR Cluj – 19p
Comparativ cu ediția anterioară, dispar din play-off Academia Viitorul Cluj, Sepsi Sf. Gheorghe dar și UTA Arad, câștigătoarea seriei și, ulterior, finalistă anul trecut!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 14 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
