Retragerea lui Mircea Lucescu din antrenorat, din fotbal, nu mai este atât de sigură cum părea vineri seara, 3 noiembrie, pe la ora 20.00!
La finalul partidei de campionat Dinamo Kiev vs Șahtior Donețk, scor 0-1, Lucescu și-a anunțat retragerea definitivă din antrenorat.
„Astăzi nu aș vrea să vorbesc despre joc. Vreau să spun că am dedicat 15 ani fotbalului ucrainean. Aici am decis să-mi pun capăt carierei. Acesta a fost ultimul joc. Mi-am luat rămas bun de la jucătorii mei, de la Șahtior. Vă mulțumesc tuturor. Mi-ar fi plăcut să se termine altfel. Totul s-a terminat – cariera mea, dragostea mea, viața mea. Totul are un început și un sfârșit.”, a spus Mircea Lucescu.
Surpriză! La nici patru ore de la anunț, ex-antrenorul dinamoviștilor din capitala Ucrainei, solicită să nu fie încă „îngropat”. De retras se retrage, însă doar din fotbalul ucrainean, nu și din cel mondial.
Contactat telefonic de Digi Sport, Mircea Lucescu a afirmat că fizic se simte bine, bătrân nu se consideră (n.red. 78 de ani), iar dacă sănătatea îi va permite să continue, va continua!
Acum, e timpul pentru supoziții, scenarii, zvonuri, calcule fotbalistice, etc. Mircea Lucescu este omul surprizelor.
Poate ajunge la Dinamo sau la Rapid, le-a antrenat pe amândouă, sau să o bifeze în CV pe Steaua, pe Steaua lui Becali. Doar s-a „transferat” de la Șahtior la Dinamo Kiev, precedentul „trădarii” existând.
O altă destinație ar putea fi Aradul. Mircea Rednic a declarat vineri seara că el are prioritate în fața lui Dinamo și Rapid, cele două urmând a se bate pentru a-și asigura serviciile lui Nea Mircea.
Nu poate fi exclusă nici varianta cooptării lui Rednic într-un posibil proiect fotbalistic condus exclusiv de Lucescu!
DECLARAȚIA lui MIRCEA LUCESCU la DIGI SPORT:
„Nu suntem atât de siguri că sunt momente de final. Era un moment în care trebuia să iau o decizie, pentru că sunt trei ani de când sunt aici și am nimerit perioada pandemiei, perioada războiului, am văzut că mulți au plecat din țară, eu am rămas. Am încercat să construim o echipă nouă… Am rămas cu copii, cu o echipă tânără. Am făcut destul de multe lucruri pentru fotbalul ucrainean. Așa a fost viața, am fost aici.
A venit un moment în care trebuia să mă gândesc să las pe cineva mai tânăr care să poată într-o relație cu jucătorii tineri să facă lucruri mai apropiate de vârsta lor. Mi-era greu din punct de vedere sentimental. Cel mai greu îmi era acel moment de reculegere pe care îl păstram înainte de fiecare meci sau când dădea lovitura de start un handicapat ajuns așa din cauza războiului.
Am considerat că este momentul să mă retrag, să îmi asum răspunderea ultimelor rezultate. Am zis că pentru un antrenor, și mai ales la experiența mea, există un moment în care trebuie să se sacrifice pentru ca ceilalți să câștige din acest lucru. Au fost mai multe impresii care m-au influențat. Sigur, o stare emoțională și toate asta. Mă gândeam de mai mult timp. Am vorbit cu președintele și i-am spus că e bine să preia cineva mai tânăr.
Eu am spus de când am început să antrenez că în cariera asta de antrenor sfârșești întotdeauna prin a fi înfrânt. Numai la echipa națională nu am fost înfrânt, pentru că am plecat după acel 4-0. Am spus că e momentul potrivit să spun stop. Dacă sănătatea îmi va permite să continui, voi continua, pentru că fără fotbal nu e viață. La cum mă simt în antrenamente și cum conduc, cred că pot să continui. Decizia trebuia să o iau. Acum mă întorc acasă, am nepoți, strănepoți.
Când m-aș gândi în felul acesta, cred că viața mea ar lua sfârșit. Încerc totuși să mă gândesc că nu e sfârșitul. Toți oamenii ajunși la vârsta mea trebuie să gândească pozitiv, să se gândească că pot fi utili. Știți cum se spune cu bătrânul, dacă nu îl ai să îl cumperi. Dar eu nu mă simt bătrân. Le doresc tuturor să nu se simtă bătrâni și să facă orice să rămână în activitate. Deci încă nu mă îngropați.
Mai rămân două zile în Ucraina să pun lucrurile la punct aici. S-a supărat pe mine președintele că am luat această decizia fără să îl consult, dar asta este, dacă îl consultam mă convingea să rămân. Sunt mândru că nu am abandonat (n.r. în perioada dificilă dată de război).
I-am spus lui Răzvan cu o zi înainte sau două că vreau să renunț. Am început cu Șahtior și am vrut să termin cu Șahtior. Aș fi vrut să termin cu o victorie împotriva lor, dar nu s-a putut. M-am dus în cabina noastră, i-am îmbrățișat pe jucători. M-am dus în cabina lui Șahtior, a fost la fel un sentiment de recunoștință, mai ales că încă au jucători care au debutat cu mine. M-am dus și la ei, i-am îmbrățișat și pe ei. 15 ani în fotbalul ucrainean înseamnă foarte mult”, a afirmat Mircea Lucescu, la Digi Sport.
