Connect with us

Fotbal Intern

Superliga// Runda 16// REZUMAT VIDEO – Universitatea Craiova – Dinamo 1-0// Au chinuit fotbalul!

Un meci chinuit și greu de privit oferit de cele două formații.  Una – Universitatea Craiova – alcătuită din jucători îngâmfați, egoiști, cu puțin sau deloc bun simț față de proprii suporteri, iar cealalată – Dinamo – încropită de un Ovidiu Burcă încăpățânat, imposibil de convins că o tactică nu o poți folosi la nesfârșit, indiferent de adversarul pe care-l ai în față, și… tolerant cu eșecul.

Statistica partidei// Posesie: 54%-46%; Șuturi pe poartă: 4-4; Șuturi pe lângă poartă: 8-9; Cornere: 6-3; Cartonașe galbene: 2-4.

MVP – Nu este cazul!

CRONICA LIVE

Final de meci.

Minutul 90+8 – Popescu reține centrarea lui Lucas Alves.

Minutul 90+4 – Moura vede galben și va absenta cu FCSB.

Partida a fost prelungită cu 9 minute.

Minutul 83 – Gregorio înscrie, dar craiovenii solicită henț la Lucas Alves. Chivulete verifică faza la monitorul VAR și anulează reușita dinamovistului.

Minutul 78 – Ovidiu Burcă este avertizat cu cartonașul galben.

Minutul 76 – Ritmul partidei este scăzut.

Minutul 75 – Mitriță și Lucas primesc cartonașul galben.

Minutul 71 – Ghezali obține un corner.

Minutul 67 – Larrucea este avertizat cu cartonașul galben și nu va juca etapa viitoare, cu FCSB.

Minutul 64 – Modificări în ambele formații.

Minutul 56 – Partida a fost reluată după o pauză de aproximativ 5 minute.

Minutul 52 – Arbitrul Chivulete întrerupe jocul din cauza show-ului pirotehnic început de galeria olteană.

Minutul 47 – Mitriță șutează peste poarta dinamovistă.

A început repriza a doua.

Este pauză.

Minutul 45 – Universitatea a terminat prima repriză atac și a obținut trei cornere consecutiv.

Minutul 38 – Dinamo s-a instalat în jumătatea olteană!

Minutul 34 – Două ocazii imense ratate de Dinamo, prin Abdallah și Ghezali!

Minutul 33 – Șutul lui Abdallah este blocat.

Minutul 32 – Dinamo încearcă să echilibreze disputa la mijlocul terenului și să țină mai mult de minge.

foto// facebook – ddb

Minutul 16 – Golubovic intervine la șutul lui Crețu.

Minutul 5 – GOOOOLL UNIVERSITATEA CRAIOVA – Danciu reaia în poartă mingea centrată de Bancu.

Minutul 1 – A început partida.

CSU CRAIOVA: L. Popescu 5 – Vlădoiu 5, Screciu 5, Raul Silva 5, Bancu 6 (cpt.) – Al. Crețu 5, Kurtic 5 (65, Mateiu 5) – Danciu 6, Ivan 5 (89, Roguljic), Mitriță 5 – Koljic 5 (65, Markovic 5)
REZERVE: Lazar – Ndong, Căpățînă, Mateiu, Houri, Roguljic, Ișfan, Trică, Markovic
ANTRENOR: Ivaylo Petev

DINAMO: Golubovic 6 – Cr. Costin 5 (46, G. Moura 5), Lucas Alves 5, Homawoo 5, Amzăr 6 – N. Roșu 5 (89, I. Roșu), Larrucea 5, Ilic 5 (70, Iglesias 5),  – Ghezali 5, Abdallah 4, Bani 5 (65, Gregorio 5 )
REZERVE: Began – De Moura, I. Roșu, Gregorio, Iglesias, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia
ANTRENOR: Ovidiu Burcă

STADION: „Ion Oblemenco”

Arbitru: Chivulete Andrei Florin 7, A1: Marinescu Vasile 7, A2: Constantinescu Andrei 7.

Arbitru VAR: Kovacs Istvan (Carei – Satu Mare), Arbitru AVAR: Gheorghe Bogdan (Bucureşti)

Cotidianul electronic Ultras24.ro a decis să schimbe „tactica de joc” în privința redactării cronicilor. Începem de astăzi, vineri 10 noiemmbrie, cu primul meci din cadrul rundei a 16-a a Superligii.

Astfel, jucătorii vor fi notați pentru prestațiile lor, mai puțin cei care intră după minutul 80. În cazuri excepționale – înscrierea unui gol, cartonaș roșu – rezervele introduse vor primi note în „catalog.”

De note nu va scăpa nici brigada de arbitri, iar notarea pentru toți cei implicați în spectacolul fotbalistic începe de la 3!

În caseta de meciului se va regăsi și „rubrica’” MVP.

REZUMAT VIDEO

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern