Dinamo este la retrogradare, pe penultimul loc, iar Universitatea se luptă pentru accederea în play-off. Vremurile bune, de altădată, pentru Dinamo au apus. Acum, soarele îi zâmbește Universității Cluj, aflată într-o o perioadă fastă, sportiv și administrativ, de care suporterii nu au mai avut parte. De aici, cu siguranță, și reținerea în exprimarea bucuriei!
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 95 de ori, de 52 de ori s-au impus bucureştenii, de 21 de ori au câştigat clujenii, iar alte 22 de partide s-au terminat la egalitate.
Palmares cu Dinamo gazdă: 47 de meciuri – 31 victorii Dinamo – 8 remize – 8 succese Universitatea Cluj.
Prima partidă a avut loc pe 19 septembrie 1948, U Cluj – Dinamo 1-1. Pe banca Universităţii a stat Ştefan Cârjan, demis cu câteva zile înaintea meciului, dar repus în funcţie după ce jucătorii au intrat în grevă, un gest de mare curaj la acea vreme. Golurile au fost marcate de Justin Zehan, respectiv Carol Bartha.
Abia în al patrulea duel s-a înregistrat întâia victorie: 4 noiembrie 1951, Ştiinţa – Dinamo 1-2.
Pe 25 octombrie 1953, prima victorie izbutită de clujeni, Ştiinţa – Dinamo 4-2. Ardelenii erau antrenaţi de Ştefan Kovacs, cel care tocmai îşi începuse cariera de antrenor. De partea cealaltă, un alt „titan”, Angelo Niculescu.
Două dintre cele 3 înfrângeri cu 0-8 în Superligă au fost suferite de clujeni în duelurile cu Dinamo (1956, 1998), acesta fiind cel mai sever scor negativ înregistrat de „şepcile roşii” în campionat.
Ultimul succes pe prima scenă din contul ardelenilor din postura de vizitatori: 27 august 2010, Dinamo – Universitatea Cluj 3-4.
Cea mai recentă dispută în Superliga României: 5 august 2023, Universitatea Cluj-Dinamo 1-1 (Daniel Popa / Dennis Politic).
Partida va fi arbitrată de Adrian Cojocaru (Galați).


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 7 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 9 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite


