Connect with us

Baschet

News Baschet// U-BT obține a 8-a victorie în BKT EuroCup// Lui Mihai Silvășan nu-i plac calculele, ci doar victoriile!

U-BT Cluj-Napoca, campioana en-titre, a obținut ieri cea de-a opta victorie în BKT EuroCup și se menține pe locul trei în Grupa B. Baschetbaliștii clujeni au dispus de Slask Wroclaw cu 80 la 76.

Mihai Silvășan, antrenorul formației clujene, a afirmat la conferință de presă că evoluția echipei în partea secundă nu a fost una strălucită, însă victoria obținută o menține pe U-BT în lupta pentru locul 2.

„Sunt fericit pentru această victorie. Fiecare succes în această competiție e bun. Realitatea este că avem un bilanț de 8-3, ceea ce ne pune într-o poziție bună de a ne califica mai departe. Evident, prestația noastră n-a fost prea bună, în special în a doua repriză și, mai ales în ofensivă. Dar am reușit să rămânem în meci, să îi oprim pe adversari și să înscriem niște coșuri care ne-au asigurat un ultim minut liniștit. Mergem mai departe. Până atunci ne așteaptă un joc în Liga Națională, vrem să îl câștigăm și pe acela.

Din păcate, Karel Guzman nu a putut continua partida. Încă are o mică accidentare care îl deranjează și nu vrem să riscăm să se agraveze. Va avea câteva zile de pauză în care va avea grijă de glezna lui și va fi pregătit pentru următoarele dueluri, în special pentru cel cu Bourg. Vrem să ne asigurăm că va fi pregătit pentru acel joc.

Habar nu am ce șanse avem în momentul de față. Probabil suntem bine poziționați cu 8-3 în acest moment, însă nu ne gândim la lucrul acesta. Mai sunt destul de meciuri de jucat, șapte meciuri, și vrem să rămânem concentrați, să luăm fiecare joc în parte.

Să rămânem sănătoși e foarte important. Vrem să ne luptăm în fiecare meci pentru victorie. Nu vrem să intrăm în acele calcule de genul „dacă câștigăm la nu știu câte puncte sau dacă batem două meciuri vom fi calificați”. Nu, vrem să luăm ce e mai bun din fiecare partidă și cât de sus vom putea fi la finalul sezonului regulat, acolo ne dorim să fim. De ce nu locul 2? Probabil un loc realist pentru care să ne luptăm e locul 2.”, a declarat Mihai Silvășan.

REZUMAT VIDEO

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Baschet