Alex Chipciu, „căpitanul” Universității Cluj, a participat în această vacanță competițională la două emisiuni moderate de către jurnaliștii Cătălin Oprișan (Sport Arena) și Mihai Mironică (ProSport Live).
La Sport Arena, Cătălin Oprișan a propus spre dezbatere mai multe subiecte, printre care și cel al tehnicienilor din Superliga României. În opinia lui Alex Chipciu, Ioan Ovidiu Sabău este modelul de antrenor care poate duce fotbalul românsesc spre Vest!
„Acum beneficiem de domnul Sabău, fără să iau peria… e ceva rău pentru fotbalul românesc că nu a antrenat atâția ani. Să ști atât fotbal, calitatea umană, și cum arată, și cum se prezintă, și cum vorbește… Ăsta e modelul care să ne ducă spre partea de Vest.
Domnul Sabău, acum când a revenit, a știut cum să lase jucătorului libertatea, de multe ori a închis ochii la anumite lucruri, nu grave. Dar se gândea mai mult la jucător decât la persoana lui. Iar asta mă surprinde.
Am lucrat și cu domnul Dan Petrescu și știu cât de sever este în astfel de lucruri. Știe să ne dea, dar să ne și responsabilizeze. Ne-a reinventat ca jucători și ne-a redat pasiunea și încrederea pentru a juca la un nivel înalt, în România”, a declarat Alex Chipciu, în exclusivitate pentru Arena SPORT.RO
VEZI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII – ARENA SPORT
Într-un alt decor, mai apropiat de sărbători, Alex Chipciu a fost invitatul lui Mihai Mironică la ProSport Live. Moderatorul, un împătimit după tot ce ține de FCSB, Steaua și Gigi Becali, a alocat minute bune acestor subiecte, însă Chipciu a știut când să-i pună „talpa pe gleznă” și să mute jocul/discuțiile spre Universitatea Cluj și Derby-ul Clujului. Emisiunea merită vizionată!
VEZI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII – ProSport LIVE
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Europa League
/ 4 ore agoEuropa League// FCSB vs Olympiakos (ora 22.00)/ Campioana României s-ar mulțumi cu egal!/ MM Stoica a anunțat numărul de bilete vândute până miercuri
FCSB și Olimpiakos se întâlnesc joi, de la ora 22.00, pe Arena Națională, în...
By Silviu Coman -
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...