Connect with us

Fotbal Intern

A mai murit o echipă – Adio, Foresta! Mulțumim pentru amintiri!

Încep a scrie aceste rânduri cu mai puțin de o lună și jumătate până la reluarea Ligii III-a de fotbal din România.

Deși mulți suporteri (printre care mă aflu și eu) încă sperau la o minune pe Areni, adevărul este că Foresta își va înceta activitatea în această pauză competițională lăsând în urmă un parcurs foarte bun a sezonului regular (făcând excepție de cele trei meciuri rămase de disputat pe care cel mai probabil nu vom mai ajunge să le jucăm, iar dacă o vom face riscăm să suferim niște înfrângeri umilitoare).

Puneți STOP acum și lăsați suporterilor drept amintire meciurile frumoase făcute de băietți noștri formidabili în anul ce a trecut.

Chiar dacă ar apărea un investitor surpriză pe ultima sută de metri, Foresta trebuie să moară pentru ca mai apoi o nouă echipă să învie din nou în inimile suporterilor suceveni. Nu mai prelungiți agonia! Nu mai dați speranțe false! AJUNGE!

Două sezoane în Liga 2 plus alte cinci sezoane ăn Liga 3 terminate până la final și un al șaselea de poveste, care în proporție de 99% nu va fi încheiat, a activat Foresta Suceava (fosta Rapid CFR Suceava) după rebranduirea de la începutul sezonului 2016-2017, atunci când speranțele sucevenilor de a vedea o nouă echipă în Liga 1 erau aprinse.

Aproape 8 sezoane cu meciuri memorabile în Cupa României, meciuri intense și goluri frumoase în derby-urile județene cu Bucovina Rădăuți și Șomuz Fălticeni, scandaluri, speranțe, o varietate mare de jucători străini, antrenori cu nume, suporteri fideli și multe amintiri plăcute sau mai puțin plăcute.

De a fost mult, de a fost prea puțin, nu știm ce să zicem, cui sa adresăm “mulțumirile” de rigoare pentru situația actuală a Forestei, însă cu certitudine nu vom uita că pe Areni am eliminat din Cupa României o echipă (Gaz Metan Mediaș), al cărei antrenor a calificat în prezent naționala României la un turneu final european după 8 ani sau nu vom uita atmosfera călduroasă a suporterilor într-o seară rece de toamnă a lunii Octombrie atunci când înfrângerea la scor în fața echipei Dinamo nici nu a mai contat sau meciul contra Stelei tot din Cupa României când stadionul s-a cutremurat la golul lui Matei!

Nu vom uita nici jucătorii și antrenorii în fața cărora ne înclinăm cu respect și care au contribuit fiecare mai mult sau mai puțin în toate aceste sezoane la rezultatele echipei și pentru care se cuvine să le adresăm și mulțumiri cu sinceritate!

MULȚUMIM! Dorin Goian, Adrian Iencsi, Petre Grigoraș, Florentin Petre, Cristi Popovici, Florin Cristescu, Florin Croitoru, Vespazian Colban, Ionuț Moșteanu și Bogdan Tudoreanu!

Thank you! Selim Benachour, Ivan Gvozdenović and Nuno Pedro!

Mulțumim Toma Niga, cel mai important și reprezentativ jucător al Forestei în ultimul sezon și jumătate, dar și tuturor jucătorilor români care au activat de-a lungul celor opt sezoane printre care îi mai menționez (cu scuzele de rigoare pentru toți ceilalți), pe Drugă, Martin, Marin, Mateciuc, Ilie, Cărbune, Botezatu, Corniciuc, Lungu, Căinari, Cerlincă, Onofraș, Filip, Netbai, Mihalciuc, Nechita și toti ceilalți din sezoanele anterioare sau mai recente.

Mulțumiri tuturor jucătorilor străini care au activat în toți acești ani la Foresta începând cu Chika, Makongo, Samson, Celeadnic, Rigoni și toți ceilalți!

Mulțumiri staff-ului medical care a asigurat așa cum s-a putut și cu resursele pe care le-a avut la îndemână de sănătatea jucătorilor în aceste sezoane, dar și celor care mai mult sau mai puțin au contribuit la susținerea activității echipei Foresta Suceava!

Frustrările, scandalurile, momentele neplăcute și găsirea celor vinovați de această situație nu își mai au locul acum. Fiecare va plăti mai devreme sau mai târziu pentru toate neregulile comise!

Cuvintele sunt de prisos, amintirile rămân, chiar și de la acest nivel scăzut al fotbalului romanesc. Suporterii adevărați ai fotbalului nu țin cont de ligă, de palmares sau de bani!

Nu-i așa că a fost frumos Adrian Negru atunci când comentai aproape weekend de weekend meciurile de pe Areni sau din deplasare? Nu a fost frumos Lucian Axanei atunci când urlai de fericire din tribunele Areniului la golurile din Cupa României? Dragoș Negură, nu a fost frumos atunci când mergeai în deplasări cu echipa și știai că în weekend Foresta avea meci și scriai avancronici? Ștefan, Andrei, Gabriel, Ionuț, Marian și mulți alții, nu era frumos când vedeați meciurile din galeria aia micuță, dar sufletistă sau adunați cu prietenii la tribuna a doua, la sfârșit de săptămână? Mă înclin în fața voastră! Iar pasiunea pe care am văzut-o la voi în toți acești ani, m-a făcut să scriu aceste rânduri.

Probabil pare melancolic acest articol, dar sunt gândurile unui suporter la ceas de seară, căruia îi vor lipsi această echipă și meciurile văzute uneori de pe stadion, alteori din fața micilor ecrane, dar care are puterea sa recunoască și conștiința împăcată că Foresta nu mai poate continua cu un cancer în stadiul terminal, prelungindu-și agonia!

DA, cuvintele sunt dure, cu siguranță trebuiau înșirate mai demult, dar acesta este adevărul în momentul de față!

Nu știm ce va urma, o nouă echipă se aude pe la colțurile bătrânului Areni, că se va înființa, unii vorbesc de reînființarea fostei echipe istorice, Cetatea Suceava, alții vorbesc despre o fuziune, dar cert este că va mai trece mult timp până când vom avea din nou o echipă intrată în inimile suporterilor suceveni și vom vedea fotbal chiar și la acest nivel pe Areni.

Unul dintre cele mai frumoase momente pentru mine ca suporter va rămâne meciul pierdut de Foresta Suceava în fața celor de la Bucovina Rădăuți scor 2-4, atunci când pe Areni într-o dimineață geroasă de Noiembrie la -11 grade s-a cântat imnul României, iar în tribune erau în jur de 500 spectatori, dovada că fotbalul la Suceava este și va fi întotdeauna iubit.

Pe final aș vrea să mulțumesc din suflet echipei SportSV pentru șansa oferită de a publica articole, statistici și gânduri legate de activitatea a ceea ce fost cândva echipa de fotbal ACS Foresta Suceava și sper ca în viitor o nouă echipă de fotbal a Sucevei să îmi reaprindă pasiunea pentru a înșira cuvintele umile ale unui suporter fidel! Mă înclin!

Articol scris de: Marius Nicolae

P.S. – N.red. – Până la reluarea sezonului Ligii 3 sau redactarea și publicarea unui comunicat oficial din partea clubului de retragere din competiție, Foresta Suceava râmâne liderul Seriei 1 din Liga 3, cu 27 de puncte. 

DE CITIT și:

Liga 3 – Fotbal modern// Nepotul către Unchi : „Dă-ne banii promiși!”

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Fotbal Intern