Dinamo București a învins-o pe FC Voluntari, scor 1-0, în play-off-ul Cupei României Betano și s-a calificat în grupele competiției. Golul victoriei a fost marcat de Cătălin Cîrjan, în minutul 24.
În minutul 13 al meciului, Hakim Abdallah s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. A fost transportat la ambulanță și apoi la spital pentru investigații suplimentare. Atacantul dinamovist a acuzat dureri puternice la umărul drept.
Potrivit sport.ro, Hakim Abdallah a suferit o luxație a umărului drept și va lipsi, în cel mai bun caz, trei săptămâni. Acesta ar urma să efectueze și un RMN în cursul zilei de joi.
La flash-interviul de după partidă, Zeljko Kopic – tehnicianul lui Dinamo – a declarat că mai are nevoie de întăriri și speră ca cei din conducere să aducă jucători în perioada rămasă din mercato.
ATENȚIE!/ Perioada de transferuri pentru cluburile SuperLiga României a început pe 18 iunie și se încheie în ziua de 9 septembrie 2024! După această dată mai pot fi legitimați doar jucători liberi de contract.
”În acest moment, așteptăm să vedem care e situația lui Hakim Abdallah. Am mai avut probleme cu accidentările, trebuie să vedem concret care e treaba.
Aceasta este echipa pe care o folosesc, nu judec în termeni de cel mai bun 11. Am avut doi jucători noi față de ultima partidă. Am fost puțin obosiți, dar am hotărât să introducem o echipă puternică, deoarece am jucat contra unei echipe puternice.
Pentru mine e extrem de important că ne-am calificat în grupe. Trebuie să avem răbdare cu toți jucătorii.
Mergem să jucăm cu liderul din acest moment, mergem să jucăm fotbal și sperăm să ne întoarcem cu un rezultat bun. Da, mai avem nevoie de transferuri”, a spus Kopic.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Programul meciurilor rundei a 5-a din play off-out, ediția 2024-2025/ Azi, 48 de partide!
Liga 3 programează vineri, 18 aprilie, meciurile etapei a 5-a din play-off și play-out,...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off și a 4-a play-out – sezon 2024-2025/ Corvinul – 5 goluri în poarta Metalului Buzău!/ Patru remize la același scor: 1-1!/ Trei „roșii” în disputa Metaloglobus vs Voluntari!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat ieri, 17...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 21 de ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 24 de ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24
Cele mai citite
