Din Voleu

Adi Mutu consideră că Nelu Varga nu l-a dorit cu adevarărat la CFR Cluj!

Published on

Adrian Mutu a fost invitat special la ediția de luni seară a emisiunii Fotbal Club – Digi Sport, moderator Radu Naum, iar din discuțiile purtate nu a lipsit subiectul CFR Cluj, echipă la care Gabi Balint îl vedea antrenor.

Moderatorul Radu Naum l-a întrebat direct: „Ai prelua-o pe CFR dacă se eliberează locul?”.

„CFR e o echipă care m-ar interesa, pentru că e una care câștigă campionate. Vreau să merg la una care poate să îmi pună în valoare calitățile și eu să pot să am succes cu acea echipă.

E foarte greu să ai o echipă care nu concurează la un nivel la care tu vrei. Eu știu cum e, am fost și la echipă mică și la echipă mare.

Da, e adevărat (n.r. că Ioan Varga l-a dorit de mai multe ori). Cred că, dacă mă dorește cu adevărat, pune mâna pe telefon și mă sună. Știe numărul meu.

I-am mai transmis cândva că, dacă vrea ca eu să fiu sperietoarea tuturor antrenorilor de la CFR, nu prea e ok.

Am vorbit de mai multe ori, dar niciodată de acest lucru. I-am spus tot timpul să mă sune când e hotărât. Dacă mă voia cu adevărat, eram la CFR sau, să zic mai bine, încerca să mă ia la CFR. Înseamnă că nu a vrut cu adevărat sau că sunt alte discuții acolo, pe care eu nu le știu.

Nu neg faptul că am o relație foarte bună cu toți cei din conducerea CFR-ului. De când eram în anturajul echipei naționale, multe meciuri se disputau la Cluj și ne-am cunoscut acolo”, a declarat Adrian  Mutu, în cadrul emisiunii Fotbal Club – Digi Sport.

Popular Posts

Exit mobile version