Unirea Slobozia a pierdut contra Petrolului Ploiești, sco 1-2, și a suferit cea de-a treia înfrângere consecutivă. Echipa pregătită de Adrian Mihalcea staționează provizoriu pe locul 12, cu 5 puncte.
Din minutul 50, Unirea Slobozia a evoluat în inferioritate numerică. Gele a fost eliminat de arbitrul Viorel Flueran la intervenția VAR (George Găman).
La flash-interviul de după partidă, antrenorul ialomițenilor a acuzat arbitrajul!
”O înfrângere din două cadouri ale noastre. După ce că avem problemele noastre, e o înfrângere pe care aș putea să i-o atribui și brigăzii de arbitrii. Sunt foarte necăjit, supărat și pe băieții mei, dar și pe maniera de arbitraj.
Acum l-a atins (n.r.-Gele, la faza la care a fost eliminat) cu unghia, o avea pictată, cred că avea și o suliță în ea. Cartonașul ăsta roșu nu s-ar fi dat nicăieri, în niciun campionat, nici acum 10 ani.
L-am atenționat pe arbitrul de tușă încă din minutul 1 de astfel de contacte, pentru că Papp e un jucător inteligent și știe să profite de astfel de dueluri. De asta sunt supărat.
Nu văd să putem să ne salvăm în condițiile date. După ce că suntem cum suntem, nu suntem lăsați. A fost aut la gol, s-a dat vreo reluare? Să mă ierte Dumnezeu, nu poți să dai roșu la împinsul ăsta de unghie. Asta e vrăjeala, nici n-a fost intensitate. Cred că a fost viciere de rezultat.
Știam că vor veni astfel de perioade, suntem cea mai mică echipă din acest campionat. Să ne lase să facem doar noi greșeli, să ne lase să jucăm. Lăsați-ne să jucăm”, a declarat Adrian Mihalcea, preluat de Digi Sport.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 12 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
