FCU Craiova a condus cu 1-0 și 3-1 în Giulești, dar Rapid a întors soarta partidei și s-a impus cu 4-3, golul victoriei fiind marcat în al 5-lea minut al prelungirilor.
Patronul lui FCU Craiova, Adrian Mititelu, a fost un car de nervi la finalul meciului și i-a reproșat antrenorului italian că i-a schimbat pe Bauza și pe Baeten, acesta fiind motivul, în opinia sa, pentru care echipa nu a mai reușit să dețină superioritatea la centrul terenului și s-a prăbușit. Mititelu i-a cerut lui Constantino să-și prezinte demisia!
„Așa ceva nu am pățit niciodată! Să avem 3-1 în minutul 65 și să pierdem cu 4-3… nu că m-am crucit, dar e ceva greu de digerat. Va fi un drum foarte greu până la Craiova.
Părerea mea e că meciul l-a pierdut Costantino. A făcut niște tâmpenii de schimbări. Antrenor care să facă asemenea prostii n-am avut niciodată. Să scoți jucători de milioane, pe Bauza – sunt două cluburi care-l vor și oferă sume importante. Baeten, la fel… nu-mi explic de ce a făcut chestia asta. Sunt foarte supărat! Am avut meciul în mâna și l-am pierdut pe mâna unor decizii aberante. Vedeți cum e și cu antrenorii ăștia care au prea multă libertate?
Sunt foarte supărat! Poate să-și dea demisia. Nu-l mai văd aici, nu-l mai văd în stare. Noi facem foarte multe eforturi, cheltuim mulți bani, multă pasiune. Mi-am dorit foarte mult să câștigăm azi, era șansa noastră să prindem play-off-ul. Am jucat foarte bine, echipa s-a dăruit și în minutul 65 domnul Costantino a luat-o razna.
Cred că n-a mai fost în deplinătate facultăților mintale. Să scoți cei mai buni jucători de pe teren fără niciun rost?! A făcut niște schimbări care n-au nicio legătură cu realitate echipei noastre”, a declarat Adrian Mititelu.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// Aris Salonic revine în România pentru meciul cu U-BT Cluj-Napoca/ Confruntarea din BTArena se vede la TV!
În BKT EuroCup, U-BT Cluj-Napoca o va înfrunta, pe teren propriu, în această seară...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 13 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...