Fotbal Intern

Adrian Mutu a fost instalat pe banca tehnică a CFR Cluj!

Published on

Adrian Mutu,  liber de contract în urma rezilierii contractului cu formația azeră Neftchi Baku, a fost prezentat oficial, cu o întârziere de 24 de ore, la CFR Cluj.

”Bun venit în familia noastră, Adrian Mutu! Performanța întâlnește experiența, iar dorințele comune se transformă într-un țel de neclintit! Începem un nou capitol în care îl vom avea pe banca tehnică pe unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România!

Începând de astăzi, Gruia va deveni „acasă” pentru Adrian Mutu, noul antrenor al echipei noastre!

Cu experiența acumulată atât ca fost mare jucător, cât și ca tehnician, alături de performanțele categorice ale echipei noastre din ultimii ani, pornim la un drum nou, dar cu aceleași obiective!

Îți urăm bun venit, Adrian, și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, este comunicatul oficial emis de CFR Cluj.

Mutu a mai antrenat pe ASA Tg. Mureș. FC Voluntari, Wahda Reserve, FCU Craiova, Rapid și Neftchi, iar în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021 a fost selecționerul României U21.

Popular Posts

Exit mobile version