
În prima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul SuperLigii ediția 2024/2025, U Cluj a învins-o, în deplasare, pe Rapid București, scor 2-0. Golurile victoriei au fost marcate de Ovidiu Bic (44) și Issouf Macalou (78).
În urma acstui succes, al doilea din turul fazei play-off, „Șepcile roșii” au acumulat 32 de puncte și ocupă poziția a 4-a în clasamentul SuperLigii.
- Transferul atacantului ivorian de bandă lateral dreapta este cu titlu definitiv și va fi plătit de clubul clujean prin bonusuri și procente!
La flash-interviul de după partidă, Alex Chipciu a vorbit și despre golul marcat de Macalou, în urma unei acțiuni declanșată de la mijlocul terenului.
Foto – facebook.com/FCUCluj
„Macalou e foarte bun, are calitate mare, probabil mai durează puţin până se adaptează cu stilul nostru de joc, cu cerinţele antrenorului.
Cred că ne va ajuta şi mai mult în curând, el până acum a avut probleme cu viza.
Îl aveam adversar la antrenamente, el juca mijlocaş dreapta, eu eram fundaş stânga şi mă nenorocea în fiecare zi.
Foto – facebook.com/FCUCluj
Abia aşteptam să intre să îi omoare şi pe alţii. A arătat cu Dinamo şi cu Rapid că e foarte puternic” , a declarat Alex Chipciu, la finalul meciului din Giulești, preluat de sport.ro.
De citi și alte materiale:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga// FCSB vs. CFR 3-2/ Video Goluri + Rezumat Video/ FCSB se îndreaptă spre titlu!/ Acum, CFR se gândește la Cupa României
În derby-ul consoanelor din play-off-ul SuperLigii, FCSB a învins CFR Cluj, scor 3-2, meci...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSuperLiga// Poli Iași vs. FC Botoșani 3-0>> Rezumat Video>> „Miracolul” Miriuță continuă, „fenomenul” Grozavu nu!
Politehnica Iași s-a impus în fața FC Botoșani, scor 3-0, în runda a 5-a...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 15 ore agoAlex Chipciu despre Issouf Macalou: „Are calitate mare. Mă nenorocea în fiecare zi la antrenamente!”
În prima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul SuperLigii ediția 2024/2025, U Cluj...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 15 ore ago„Meciul cu FC Hermannstadt e decisiv pentru salvarea sezonului”, susține Victor Angelescu/ Oficialul giuleștean a vorbit și despre mercato-ul din vară!
Universitatea Cluj a învins Rapid București, scor 2-0, în Giulești, în fața a peste...
Cele mai citite
