În Bănie, pe „Ion Oblemenco”, „U” Cluj a pierdut barajul pentru Conference League, Universitatea Craiova impunându-se în urma executării loviturilor de departajare.
La finalul partidei, Alex Chipciu a declarat că era pregătit să sărbătorească accederea în Conference League și să chiulească de la cursurile Șscolii de Antrenori. Acesta a mai spus că zilele viitoare se va decide dacă va mai continua la „U” Cluj.
„În seara asta nu pot să am alt gând în afară de meciul acesta. Mâine mă duc la Școala de Antrenori, chiar aveam mașina pregătită să merg la Cluj să sărbătoresc.
Voi vedea zilele următoare ce voi face și vom putea vorbi mai mult.
E greu să ai concluzii acum. Pot să zic doar că sunt mândru de colegii mei, de echipă, am făcut un joc foarte bun. Le-am fost superiori. Asta e, învățăm din astfel de lucruri. La penalty-uri ce să mai spui…
Eu n-am ce să spun când echipa joacă așa cum a jucat astăzi. Dacă vom fi la fel mereu, vom avea de câștigat.
Eram nervos la final, pentru că am pus toată presiunea pe un copil de 20 de ani sau cât are Ilie. N-am știut că o să bată el, e greu pentru el, a ratat.. În astfel de momente, prioritari trebuie să fie jucătorii cu experiență”, a declarat Chipciu.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperLiga// Live – CSU Craiova vs. FCSB 0-0/ Peste 30.000 de spectatori pe „Ion Oblemenco”
SE JOACĂ ACUM! 1 decembrie 2024, Universitatea Craiova – CFR Cluj 0-2: a fost...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Unirea Slobozia vs. UTA 2-1>> Rezumat Video>> Slobozia nu capitulează!/ Meci slab făcut de arădenii lui Rednic
Unirea Slobozia a obținut un important succes în lupta pentru evitarea retrogradării, 2-0 contra...
-
Din Voleu
/ 4 ore agoNicoale Dică nu crede că jucătorii săi au pariat pe cotă 15, 2 solist AFC Câmpulung Muscel!
Nicolae Dică, tehnicianul Concordiei Chiajna, a reacționat după înfrângerea suferită în fața ultimei clasate...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoNews Liga 2 – Etapa a 4-a play-off – sezon 2024-2025// Remiză în Harghita, între FK Csikszereda și ACSM Reșița – Rezumat Video>> Marți, FC Voluntari vs CFC Argeș/ Rezultate play off-out + clasamente!
FK Csikszereda și ACSM Reșița au terminat la egalitate, scor 1-1, partida tur din...
By Bogdan Badiu
Cele mai citite
