Înainte de părăsirea Bucureștiului pentru o scurtă vacanță, Zelko Kopic, tehnicianul croat al celor de la Dinamo, a ținut să organizeze o conferință de presă. Aceasta s-a desfăsurat astăzi, la Săftica, de la ora 11.00.
Kopic a prezentat problemele cu care s-a confruntat la echipă și a explicat cât de greu i-a fost să-și ducă la îndeplinire obiectivul.
Primul impediment a fost refuzul unor jucători de a semna cu Dinamo, de frica retrogradării, de pătarea CV-urilor!
”De când am venit aici, am avut 22 de meciuri oficiale în campionat. Din aceste meciuri, am avut o medie de 1,31 de puncte per meci, suficient pentru a fi la jumătatea clasamentului.
Prima problemă pe care am avut-o a fost regula FRF, legată de numărul jucătorilor străini, dar era necesar să întărim echipa, să creștem nivelul. Prima decizie grea a fost să reziliem contractele cu anumiți jucători, pentru a deschide drumul altora.
Am discutat și cu anumiți jucători români, dar cei mai mulți dintre ei nu doreau să accepte acest risc. Poziția din clasament era grea și aveau și pretențîi financiare.
Străinii semnați au calitate, iar unii au demonstrat. Darko, Pavicic, Milanov și Eddy ne-au oferit multe, au îmbunătățit nivelul. Edgar și Astrit au avut probleme de adaptare, au venit târziu și de asemenea, au avut și câteva accidentări. Petru și Răilean nu au jucat prea multe minute.
În perioada de transferuri, am avut de la departamentul de scouting și de la agenți, pe care îi cunosc, mai multe propuneri de fotbaliști, dar aceștia nu credeau că Dinamo se poate salva.
Apoi, a mai fost și procesul de insolvență care a influențat și el. Mulți nu credeau în viitor, nu știau, erau nesiguri de plata salariilor, iar alții nu știau despre București, SuperLiga.
Au fost principalele motive pentru care nu am reușit să transferăm și alți jucători”, a declarat Zeljko Kopic.
Lotul lui Dinamo se va reuni pe 10 iunie!
Potrivit Digi Sport, Adnan Golubovic este tentat să negocieze cu echipe din străinătate pentru că este convins că merită un salariu mai bun. El câștigă 7.000 de euro pe lună și este nemulțumit că are un contract mult mai mic decât al multor colegi. Portarul ar fi transmis că ar fi dispus să rămână la Dinamo, doar dacă i se mărește contractul.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ o oră agoSuperLiga// Live – CFR Cluj vs CSU Craiova 2-0/ Video Goluri – Kamara și Korenica/ Craiova joacă în 10!
SE JOACĂ ACUM! Cele două echipe s-au întâlnit la mijlocul săptămânii trecute în Cupa...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Farul vs Unirea Slobozia 1-1/ Rezumat Video/ Farul termină etapa pe locul 14>> Slobozia – 3 remize din 3!
Farul Constanța și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 1-1, în ultima partidă...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoOficial// Gemenii Albert și David Vancea au semnat cu FCU 1948 Craiova
FCU 1948 Craiova (Liga 2) a anunțat în cursul zilei de azi, 7 aprilie,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga de Tineret – Runda 8 – Play off-out// UTA, victorie pe terenul CSU Craiova/ CFC Argeș a realizat scorul etapei/ Derby-ul Timișoarei a fost câștigat de Poli
Duminică, 6 aprilie, s-au disputat meciurile din cadrul etapei a 9-a din play-off-ul și...
By Ultras24
Cele mai citite
