Primăria Arad a organizat o licitație pentru schimbarea gazonului de pe stadionul „Francisc Neuman” și dorește ca lucrarile să înceapă de săptămâna viitoare. Banii trebuie consumați în acest an! Lucrările vor dura aproximativ 2 luni și jumătate, în funcție și de condițiile meteorologice.
În aceste condiții, UTA trebuie să părăsească Aradul după meciul cu Universitatea Cluj, programat mâine, vineri 15 septembrie, ora 18.30, și să evolueze șapte partide considerate pe teren propriu pe un alt stadion. Cinci meciuri din Superligă – FC Voluntari, Rapid, Dinamo, Oțelul, Hermannstadt – și două în Cupa României Betano, cu Universitatea Craiova și Fc Voluntari.
Mircea Rednic, tehnicianul UTA, este de acord cu schimbarea gazonului, dar nu și cu momentul ales de administrația locală.
„Mâine avem o întâlnire foarte importantă la ora 11 la Primărie, toată lumea va fi prezentă și încercăm să găsim soluția cea mai bună. Soluția cea mai bună pe care eu o văd e să înceapă lucrările de la anul, din aprilie sau mai. Ieri a mai apărut o alternativă, care mi se pare interesantă, cea de la Oradea, unde au un teren foarte bun, au o capacitate de 10-11 mii, fără tribuna a doua. Ei jucând în Cupa României, sunt obligați să își pună nocturnă, că au meciuri cu echipe din prima ligă, cu FCSB și Dinamo. E o soluție, mult mai bună decât cea de la Mediaș, unde am înțeles că terenul nu e ok, nu prea se ocupă de el. Vedem, mâine se va discuta și încercăm să găsim soluția cea mai bună. O să îmi spun punctul de vedere, vor veni și cei care se vor ocupa. Am avut două întâlniri cu cei care se ocupă și îi știu, sunt oameni care au făcut terenuri bune, avem nevoie de un teren bun, dar să vedem când o să înceapă lucrarea” , a declarat Rednic.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial – SuperLiga// „U” Cluj – lider și în topul asistențelor înregistrate în acest sezon/ Vezi cum arată clasamentul mediilor de asistență și cine sunt cei mai buni marcatori!
Universitatea Cluj – lider din etapa a 7-a Superligii României – ocupă și prima...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial de FC Voluntari!
Ovidiu Burcă este începând de miercuri, 27 nooiembrie, noul antrenor principal al FC Voluntari,...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2// Ovidiu Burcă urmează să preia FC Voluntari/ Cinci demiteri la CSM Slatina!/ Etapa a 15-a este deschisă joi de meciul Ceahlăul vs CFC Argeș/ Programul rundei + clasamentul
Cutremur la CSM Slatina! Staff-ul tehnic și administrativ al divizionarei secunde a demisionat. Anunțul...
-
Fotbal Intern
/ 18 ore agoLiga 3 – Programul partidelor din cadrul rundei a 14-a, penultima din acest an/ Vezi clasamentele celor 10 Serii
Vineri și sâmbătă – 29 și 30 noiembrie – sunt programate partidele din cadrul etapei...