Fotbal Intern

Baraj – Meci Tur – Menținere/Promovare SuperLiga/ Rezumat Video – FC Botoșani vs CS Mioveni 1-0

Published on

FC Botoșani a învins-o pe CS Mioveni, scor 1-0, în manșa tur a barajului pentru menținere/promovare în SuperLiga.

Unicul gol al partidei a fost marcat de brazilianul Aldair Caputa, în minutul 90+3. Returul se va disputa pe 24 mai, de la ora 20.00.

CS Mioveni a avut o prestație curajoasă și se poate considera nemulțumită de rezultatul final. În prima repriză a irosit două mari ocazii de gol, iar în minutul 45+3 a trimis mingea în poarta gazdelor, prin Blănaru, dar golul a fost anulat pentru offsaid.

Tot Blănaru a irosit șansa deschiderii scorului în minutul 82, când a tras peste poarta lui Kukic, de la aproximativ 10 metri.

Bogdan Andone, tehnicianul FC Botoșani, a ales să înceapă partida într-o formulă neobișnuită, cu Victor Dican fundaș central și Enzo Lopez pe bancă. La pauză, după o primă repriză ștearsă a echipei sale, Andone a efectuat trei modificări și jocul a prins viață.

Menținerea, respectiv promovarea, se joacă!

La finalul partidei, Bogdan Andone a spus că misiunea echipei sale a fost dificilă pentru că Mioveni s-a apărat cu aproape toată echipa în preajma propriului careu. Afirmația acestuia este contrazisă de ocaziile mari de gol ratate de jucătorii argeșeni, trei la număr.

E o victorie muncită, băieții merită felicitări, pentru că au luptat, au crezut. A fost un meci extrem de dificil, contra unei echipe care s-a apărut în ultima treime.

Nu este simplu să treci de la un meci de Liga 1 la un joc în care ești forțat să ataci 90 de minute, fără spații.

Merită toate felicitările jucătorii pentru modul în care s-au luptat pentru toate mingile. 

E clar că profilul nostru de jucător, care a fost pentru Liga 1, a fost bazat pe dueluri, pe viteză. Avem jucători care au nevoie de spații, astăzi nu au fost deloc spații, a declarat Bogdan Andone.

MOMENTE IMPORTANTE:

foto – facebook – csmioveni

Minutul 90+5 – Fluier final.

Minutul 90+3 – GOOOLL FC BOTOȘANI – Aldair Caputa înscrie cu un șut puternic, de la aproximativ 23 de metri, la firul ierbii.

Minutul 90 – Ocazie imensă a FC Botoșani la șutul Florescu, de la aproximativ 10 metri. Portarul Mioveniului a respins cu piciorul!

Minutul 82 – Botoșaniul este surprinsă pe contraatac și Blănaru șutează peste poarta lui Kukic, din interiorul careului. O altă mare ocazie a formației argeșene.

Minutul 80 – Constantin Schumacher, tehnicianul Mioveniului, a efectuat două schimbări. 

Minutul 74 – Mioveniul se apără pe două linii și face față tot mai greu atacurilor fotbaliștilor gazdă.

Minutul 72 – Jucătorii Botoșaniului solicită un penalty, însă se aleg doar cu un corner.

Minutul 71 – Ultima modificare în formația gazdă. Mailat este schimbat de Ofosu.

Minutul 53 – Fl. Croitoru reține în doi timpi mingea expediată de Enzo Lopez.

Minutul 50 – Florescu șutează puternic din interiorul careului, dar mingea nu cadrează spațiul porții argeșene.

Minutul 46 – La pauză, Bogdan Andone a efectuat trei modificări. Tehnicianul formației moldovene continuă să ne surprindă. Vezi caseta tehnică.

Minutul 45+4 – Este pauză.

Minutul 45+4 – CS Mioveni înscrie prin Blănaru, dar golul este anulat pentru offsaid la autorul golului.

Minutul 45 – Florescu centrează și Miron trimite cu capul peste poarta oaspeșilor, din marginea careului mic.

Minutul 44 – Benzar acuză o ruptură musculară și este schimbat cu Mitrov.

Minutul 40 – Panait (Mioveni) părăsește terenul accidentat și este înlocuit de D. Toma.

Minutul 34 – Gazdele devint tot mai insistente și Florescu execută o nouă lovitură de la colțul terenului.

Minutul 25 – Moldovenii au beneficiat de două cornere.

Minutul 20 – Joc modest din partea echipei din SuperLiga.

Minutul 6 – Oaspeții trec pe lângă deschiderea scorului, prin Cr. Stan. Ocazie mare a formației argeșene.

Minutul 3 – FC Botoșani beneficiază de prima lovitură de la colțul terenului.

Minutul 1 – A început partida.

ECHIPELE de START:

FC BOTOȘANI: Kukic – Benzar (44, Mitrov), I. Filip, Miron, Țigănașu – David (46, Petro), Dican (46, E. Lopez), Aldair Caputa – E. Florescu, Kaprof (46, Mouaddib), Mailat (71, Ofosu)

Rezerve: Ducan, Petro, Camara, Șeroni, Mouaddib, Lopez, Ofosu, Fulop
Antrenor: Bogdan Andone

CS MIOVENIFl. Croitoru – Trașcu (80, I. Șerban), R. Garutti, Cr. Ignat, Burnea, Șerbănică – Cărăruș, A. Panait (40, D. Toma) – Blănaru, Al. Cr. Stan (76, A. Șerban), Guțea (80, Gogor)

Rezerve: Val. Sima – Gogor, Mih. Costea, Massaro, A. Șerban, D. Toma, Căprescu, I. Șerban, Bolohan
Antrenor: Constantin Schumacher

Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca) // Asistenți: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (Craiova) // Asistent VAR: Cristina Trandafir (Bucureşti)

REZUMAT VIDEO:

Popular Posts

Exit mobile version