În această seară, la Cluj-Napoca, Sepsi Sfântu Gheorghe a suferit o dureroasă înfrângere în fața Universității Cluj, scor 0-3, în cadrul rundei a 6-a SuperLiga.
La finalul meciului cu ”U” Cluj, Bernd Storck, tehnicianul lui Sepsi, s-a declarat dezamăgit de jocul elevilor săi, dar și de comportamentul lui Niczuly și Ninaj, lăsați acasă pentru motive de indisciplină.
”Nu aveam nevoie de o astfel de evoluție. E o mare dezamăgire. Am avut șansa să avem posesia, dar am pierdut mingea repede. Ăsta e fotbal profesionist? Trebuie să alergăm după adversar.
Am avut o zi proastă. Am avut multe probleme în ultimele 10 zile. Avem un program, iar unii jucători nu sunt cu noi, pentru că nu respectă regulile. Asta e ceva nou pentru mine. În mod normal nu avem nevoie de aceste reguli.
Foto – Bernd Storck – captură video – playsport.ro
Trebuie să sufere după ce au creat astfel de probleme. Comportamentul lor are consecințe. Din nimic am primit golul din prima repriză. Trebuie să fim mult mai eficienți în ultima treime a jocului.
Nu mă gândesc la lipsa răbdării conducerii. Mă gândesc la problemele pe care trebuie să le rezolv. Trebuie să reparăm lucrurile negative. Cum am jucat azi a fost o mare dezamăgire”, a afirmat Bernd Storck.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 14 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
