Mijlocașul ofensv Cosmin Matei (32 de ani, Sepsi)) a fost depistat pozitiv la controlul antidoping efectuat la finalul partidei Sepsi vs CSU CRaiova, scor 1-3, disputat pe 4 februarie.
Potrivit ANAD (Agenția Națională Anti-Doping), în organismul lui Matei a fost depistată o substanță denumită 5-metilhexan-2-amină, care poate fi găsită într-un ulei pe bază de rădăcină de mușcată și care ”se traduce printr-un stimulent pe termen scurt, care oferă un plus de viteză, energie și tonus muscular”.
Ancheta este abia la început. Urmează audierile, rezultatul probei a doua, iar fotbalistul riscă o suspendare de până la 4 ani, dacă se va dovedi că s-a dopat cu intenție.
”Am fost foarte mirat. Sunt uluit! Nici nu știu ce să spun. Și nici nu vreau să vorbesc deocamdată. Vă rog să mă înțelegeți! E o anchetă în desfășurare. Îmi doresc foarte mult să aflu ce s-a întâmplat, de fapt.
Și de unde a apărut această substanță. Am fost răcit în acea perioadă. Am luat mai multe suplimente, medicamente, dar vom vedea ce ne vor indica analizele”, a declarat Cosmin Matei, potrivit sportpesurse.ro.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 14 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
