Fotbal Club Argeș Pitești organizează astăzi, marți 28 mai, o conferință de presă, de la ora 15.30. Va fi anunțată noua organigramă a clubului, inclusiv noul tehnician al echipei.
Cel mai probabil, potrivit tuturor informațiilor, Dani Coman (foto 1) va fi prezentat ca noul președinte al grupării „alb-violete”, iar Nicolae Dica „principalul” vulturilor.
Vom asista practic la începerea unui nou proiect de reconstrucție a FC Argeș, cu localnici!, dar și la un double Back in Business!
”Am avut o discuție cu Dani Coman. Vedem zilele următoare. Din ce am discutat cu Dani, se pare că sunt lucrurile în regulă. Până la urmă, știți foarte bine, e clubul meu de suflet. Aproape jumătate din viața mea am petrecut-o la acest club.
Oricând a fost nevoie de mine, am fost prompt. Că a fost Liga a 3-a.. Am avut o discuție în mare. Se pare că vor un proiect pe doi ani de zile. Nu pot să spun acum. Când voi semna un contract, atunci pot să spun. Asta vreau (n.r.- seriozitate, stabilitate), altfel nu merg.
Dacă nu mi se oferă ceva serios, să pot să decid, mai ales la un club unde mai sunt trei jucători care au contract cu FC Argeș… Dacă mai sunt doar trei jucători, seniori.. Ca idee, un contract pe doi ani de zile, plus doi ani.
Dorința mea e de a merge. Astăzi o să îl prezinte și pe Dani, zilele următoare vom vedea. Putem să facem o echipă bună. Dorința noastră e să promovăm această echipă. FC Argeș merită să fie în prima liga, e un club de tradiție”, a declarat Dică, potrivit Fanatik.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 30 de minute agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 8 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
Cele mai citite


