Curtea Europeană de Justiție anunțat în această dimineață de joi, 21 decembrie, verdictul în cazul Super Ligii, competiția pentru care Real Madrid și Barcelona insistă să ia naștere.
„Se termină cu monopolul UEFA. Fotbalul e gratis. Cluburile nu trebuie să se mai teamă că vor fi sancționate și își pot decide viitorul. Am un mesaj pentru fani. Propunerea noastră este c toate meciurile să fie transmise gratuit, iar cluburile le transmit că vor avea venituri garantate.”, a declarat Bernd Reichart, directorul general A22 Sports Management, compania care conduce proiectul Super Ligii Europei
Potrivit cotidianului spaniol Marca, Curtea Supremă de Justiție a decis că UEFA nu deține monopol asupra competițiilor continentale! Aceste întreceri fotbalistice pot fi înființate/organizate și de cluburi!
Scurt istoric:
În 2021 s-a vehiculat ideea înființării unei noi competiții, concurentă a UEFA Champions League, care urma să se desfășoare cu 20 de echipe. Un număr de 12 formații s-au raliat propunerii: Real Madrid, Barcelona, Arsenal, Tottenham, Manchester United, Chelsea, Liverpool, Juventus, Manchester City, AC Milan, Inter și Atletico.
Guvernul Marii Britanii a reacționat imediat și le-a cerut cluburilor engleze să nu îndrăznească să participe la înființarea acestei competiții. În favoarea retragerii din Super Liga Europei au fost și suporterii cluburilor implicate în proiect!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 30 de minute agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 8 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
Cele mai citite


