Naționala României a fost învinsă de Austria, cel mai accesibil adversar din grupă, cu scorul de 31 la 24 (15-14), la debutul său la Campionatul European de Handbal masculin. Partida s-a disputat la Manhheim și a contat pentru Grupa B, din care mai fac parte Croația și Spania.
Tricolorii pregătiți de Xavi Pascual au făcut o prima repriză acceptabilă și au condus de câteva ori (4-3, 7-6, 9-7, 9-8), deși Negru și Caba au primit cartonașe roșii. În poartă, Ionuț Iancu a făcut minuni, însă Austria a intrat la pauză în avantaj, scor 15-14.
foto// frh
În partea secundă, după minutul 40, jocul handbaliștilor români a suferit și austriecii s-au distanțat la 7-8 goluri, impunându-se meritat cu 31 la 24.
Golurile României au fost marcate de: Denis Grigoraş 6, Daniel Stanciu 4, Andrei Buzle 4, Ionuţ Nistor 3, Gabriel Ilie 2, Ştefan Gabriel Cumpănici 2, Adrian Rotaru 1, Călin Dedu 1, Cristian Ghiţă 1.
Portarul Ionuţ Iancu a încheiat meciul cu 13 intervenţii (31,71%).
Foto// Ionuț Iancu// frh
În celălalt meci al grupei, Croația a învins Spania cu 39 la 29 (18-14)
În următoarele meciuri, România va întâlni Spania (14 ianuarie) şi Croaţia (16 ianuarie). Spania este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Rugby
/ o oră agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24 -
Baschet
/ 2 ore agoNews Baschet// Azi, CSO Voluntari vs Newcastle Eagles, în finala ENBL!
CSO Voluntari a obținut calificarea pentru al doilea sezon consecutiv în finala ENBL, după...
-
Din Voleu
/ 15 ore agoFRF și Asociația E.D.I.T. organizează Ediția a 2-a a competiției Liga Liceelor Playerfy – București!/ Turneul Final în Polivalenta Dinamo, transmis de PRO ARENA!
Federația Română de Fotbal și Asociația E.D.I.T. anunță organizarea a celei de-a doua ediții...
-
Fotbal Intern
/ 17 ore agoLiga 2 – Play-off – Etapa 3, sezon 2024-2025/ Liderul se impune la Clinceni, contra Metaloglobus – Rezumat Video/ Programul rundei 3 din play-off și play-out + clasamentele!
Prima etapă intermediară din play-off-ului acestui sezon de Liga 2, ediția 2024-2025, a debutat...