Handbal

C.M. 2023 – Handbal Feminin// Primul rezultat surpriză – Austria învinge Coreea de Sud// România joacă mâine!

Published on

Campionatul Mondial de handbal feminin, organizat de Norvegia, Suedia și Danemarca, a început cu partidele din grupele C și G. Naționala Austriei, prezentă la acest turneu final grație unui wild card primit din partea organizatorilor, a furnizat prima surpriză, reușind să învingă Coreea de Sud cu 3o la 29, golul victoriei fiind înscris dintr-o aruncare de la 7 metri după expirarea timpului regulamentar.

Iată rezultatele înregistrate în prima zi de competiție:

GRUPA C: Norvegia – Groenlanda 43-11, Austria – Coreea de Sud 30-29

GRUPA G: Brazilia – Ucraina 30-25, Spania – Kazahstan 34-17

Grupele de la Campionatul Mondial 2023

  • Grupa A: Suedia, Croația, China, Senegal
  • Grupa B: Muntenegru, Ungaria, Paraguay, Camerun
  • Grupa C: Norvegia, Coreea de Sud, Groenlanda, Austria
  • Grupa D: Franța, Slovenia, Angola, Islanda
  • Grupa E: Danemarca, ROMÂNIA, Serbia, Chile
  • Grupa F: Germania, Polonia, Japonia, Iran
  • Grupa G: Brazilia, Spania, Ucraina, Kazahstan
  • Grupa H: Tările de Jos, Cehia, Argentina, Congo

Foto// Facebook – IHF

Astăzi, 30 noiembrie, sunt programate 8 partide:

GRUPA B: Muntenegru – Camerun (19.00), Ungaria – Paraguay (21.30)

Grupa D: Slovenia – Islanda (19.00), Franța – Angola (21.30)

GRUPA F: Germania – Japonia (19.00), Polonia – Iran (21.30)

Grupa H: Țările de Jos – Argentina (19.00), Cehia – Congo (21.30)

 

ROMÂNIA – prezentă la toate edițiile Campionatului Mondial

Naționala României se află în Danemarca, la Herning, și va debuta mâine, 1 decembrie, de Ziua Națională, contra selecționatei Chile. Partida se va disputa de la ora 19.00. Duminică, 3 decembrie, tot de la ora 19.00, tricolorele vor juca împotriva Serbiei, iar marți, 5 decembrie, contra Danemarcei, de la ora 21.30.

Foto// Cristina Neagu

Partidele vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport și Orange Sport.

Lotul României pentru Campionatul Mondial

  • Portari: Iulia Dumanska (Gloria Bistrița), Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea)
  • Extreme: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Sonia Seraficeanu ( Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid)
  • Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Nicoleta Balog (Dunărea Brăila).
  • Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Claudia Pașcan (SCM Craiova), Eliza Buceschi (Rapid), Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Daria Bucur ( Gloria Buzău), Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea), Diana Lixăndroiu (CSM Slatina).

Popular Posts

Exit mobile version