FC Botoșani a plecat neînvinsă de pe „Ion Oblemenco”, cu Universitatea Craiova, scor 0-0, și a bifat cel de-al doilea meci fără gol primit.
La finalul partidei, Liviu Ciobotariu – antrenorul echipei din nordul Moldovei – a ținut să-și felicite jucătorii pentru egalul obținut, însă regretă irosirea unor contraatacuri.
În minutul 65, Ongenda a ratat ocazia meciului! Un contraatac pornit de Florescu și continuat de Adam l-a adus pe Ongenda în situația de a trimite mingea în poartă, din 12 metri, dar Laurențiu Popescu a avut o intervenție miraculoasă.
”În mare parte, jucătorii au demonstrat, s-au apărat, au respectat indicațiile, ceea ce am lucrat la antrenamente. Păcat că n-am profitat de contraatacuri. Nu cred că era echitabil, și Universitatea Craiova a avut șanse importante.
Important este că băieții au luptat pentru acest punct, este un punct important. Mă bucură faptul că nu am primit gol, este al doilea meci consecutiv. Am reglat acest aspect, pentru moment. Echipa s-a mișcat bine, în special pe fază defensivă.
Toată echipa a depus un efort uriaș, a alergat. Nu e ușor să joci împotriva unei echipe precum Craiova, care are jucători tehnici pe fază de atac, Mitriță, Baiaram.
Florescu este un jucător care pasează foarte bine, face foarte bine faza defensivă. Ne-am apărat jos, nu am vrut să le dăm spații. Era greu pentru el să ajungă în terenul advers, dar a avut inspirație astăzi”, a declarat Liviu Ciobotariu.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 8 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 10 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 12 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
