
În primul meci al zilei, în Grupa A, Italia a zdrobit Namibia cu 52 la 8 (17-8). Italienii au marcat 7 eseuri, cinci dintre acestea în repriza secundă.
La Bordeaux, România a deschis scorul în minutul 4, eseu Rupanu. Tot el a executat transformarea, dar a ratat-o.
Replica irlandezilor nu s-a lăsat așteptată și Gibson Park a culcat balonul în terenul de țintă, iar Sexton a transformat. România mai încasează două eseuri într-un interval de 4 minute, doar unul fiind transformat.
Rupanu, minutul 22, reușește să pună 3 puncte pe tabelă în dreptul României, transformând o lovitură de pedeapsă. Apoi, timp de aproximattiv 12 minute, jocul a trenat.
Cartonașul galben încasat de Simionescu, minutul 32, a lăsat România cu un om mai puțin pe teren, iar irlandezii nu au ratat momentul de a mai marca două eseuri, ambele transformate.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost pentru „stejari”. Au primit două eseuri în cinci minute, la cele 10 puncte mai adăugându-se alte patru prin cele două transformări.
Și ce a început prost, nu avea cum să continue altfel. Până la finalul partidei, care, parcă, nu mai venea, irlandezii au mai marcat alte 5 eseuri și… toate transformate.
Irlanda a marcat 49 de puncte în partea secundă a jocului. România s-a abținut!
Grupa A
Franța – Noua Zeelandă 29-13 (9-8)
Italia – Namibia 52 – 8 (17-8)
Franța – Uruguay – 14 septembrie, ora 22:00
Noua Zeelandă – Namibia – 15 septembrie, ora 22:00
Italia – Uruguay – 20 septembrie, ora 18:45
Franța – Namibia – 21 septembrie, ora 22:00
Uruguay – Namibia – 27 septembrie, ora 18:45
Noua Zeelandă – Italia – 29 septembrie, ora 22:00
Franța – Italia – 6 octombrie, ora 22:00
Grupa B
Africa de Sud; Irlanda; Scoția; Tonga; România
Programul partidelor:
Irlanda – România 82-8 (33-8)
Africa de Sud – Scoția 18-3 (6-3)
Irlanda – Tonga – 16 septembrie, ora 22:00
Africa de Sud – România – 17 septembrie, ora 16:00
Africa de Sud – Irlanda – 23 septembrie, ora 22:00
Scoția – Tonga – 24 septembie, ora 18:45
Scoția – România – 30 septembrie, ora 22:00
Africa de Sud – Tonga – 1 octombrie, ora 22:00
Irlanda – Scoția – 7 octombrie, ora 22:00
Tonga – România – 8 octombrie, ora 18:45
Grupa C
Țara Galilor; Australia; Fiji; Georgia; Portugalia
Programul partidelor:
Australia – Georgia 35-15 (21-3)
Țara Galilor – Fiji – 10 septembrie, ora 22:00
Țara Galilor – Portugalia – 16 septembrie, ora 18:45
Australia – Fiji – 17 septembrie, ora 18:45
Georgia – Portugalia – 23 septembrie, ora 15:00
Țara Galilor – Australia – 24 septembrie, ora 22:00
Fiji – Georgia – 30 septembrie, ora 18:45
Australia – Portugalia – 1 octombrie, ora 18:45
Țara Galilor – Georgia – 7 octombrie, ora 16:00
Fiji – Portugalia – 8 octombrie, ora 22:00
Grupa D
Anglia; Japonia; Argentina; Samoa; Chile
Programul meciurilor:
Anglia – Argentina 27-10 (12-3)
Japonia – Chile 42-12 (21-7)
Samoa – Chile – 16 septembrie, ora 16:00
Anglia – Japonia – 17 septembrie, ora 22:00
Argentina – Samoa – 22 septembrie, ora 18:45
Anglia – Chile – 23 septembrie, ora 18:45
Japonia – Samoa – 28 septembrie, ora 22:00
Argentina – Chile – 30 septembrie, ora 16:00
Anglia – Samoa – 7 octombrie, ora 18:45


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga// Rapid vs Dinamo 1-0/ Giuleștenii obțin prima victorie în play-off/ „Câinii” lui Kopic – la a treia înfrângere consecutivă!
Rapid câștigă meciul cu Dinamo, scor 1-0, și urcă pe locul 5 în clasamentul...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoMăldărășanu, după 0-2 cu FC Buzău: „Cert este că ne batem la retrogradare. Nouă nu ne priește zăpada”
FC Hermannstadt a pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-2, în etapa a 3-a...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. FC Buzău 0-2/ Rezumat Video/ Rezultat deloc previzibil, ca și vremea de afară!
Surpriză colosală pe „Municipalul” sibian, în runda a treia a play-out-ului SuperLigii. FC Buzău,...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoSuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 6-a play off-out/ Vezi și calendarul rundelor 4 și 5!
Liga Profesionistă de Fotbal a comunicat în cursul serii de sâmbătă, 5 aprilie, programul...
By Ultras24
Cele mai citite
