Costel Gâlcă se ține tare și nu se dă plecat de la Craiova/ Antrenorul solicită respectarea în totalitate a clauzelor contractuale/ Cristi Chivu ar fi următorul A1 pe „Ion Oblemenco”!
Universitatea Craiova traversează, din nou, momente delicate, după ce patronul clubului i-a cerut demisia antrenorului Costel Gâlcă. Ieri, în prima etapă a grupelor Cupei României, Metalul Buzău a învins-o pe Craiova, scor 1-0, prin golul marcat de Robu, în minutul 83.
La finalul partidei de la Buzău, Mihai Rotaru a dat de înțeles că așteaptă demisia lui Gâlcă.
”E mai puțin important dacă-l confirm eu sau nu. Ieri am avut o discuție cu el și i-am spus că este important să câștigăm Cupa. Nu este important ce jucători pune în teren, dar trebuie să câștigăm.
Era clar că nu aceasta este abordarea dacă vrem să câștigăm Cupa României, iar Costel a zis că-și asumă. Să-și asume, dar l-am întrebat ce facem dacă avem un eșec. Este o rușine, mie mi-e rușine de acest rezultat.
El a făcut lista de transferuri, sunt jucători care pot să arate ceva. Oshima este un jucător bun, Mora, Pradella, dar sunt jucători care nu au ritm. Cicâldău vine după 45 de minute jucate, mă mir că a rezistat, iar Ndong nu a mai jucat de 6 luni. ntotdeauna sunt pregătit să iau cea mai bună decizie pentru binele Universității Craiova.”, a spus, printre multe altele, Mihai Rotaru, la Fotbal Club – Digi Sport.
În cursul zilei de vineri, Mihai Rotaru și Costel Gâlcă s-au întâlnit la sediul clubului, iar câteva ore mai târziu tehnicianul a condus antrenamentul echipei.
Potrivit as.ro, Gâlcă solicită să primească cei 500.000 de euro din clauza de reziliere pentru a da curs rezilierii contractului. Până atunci, antrenorul va rămâne pe banca tehnică a Universității Craivoa. Rotaru i-ar fi propus lui Gâlcă 150.000 de euro, dar acesta a refuzat oferta.
Cristi Chivu ar fi alesul lui Mihai Rotaru pentru preluaarea Craiovei!
Duminică, de la ora 21.00, Universitatea Craiova primește vizita FCSB, în cadrul ultimei etape a turului sezonului regular din SuperLiga.
PROGRAMUL Etapei a 15-a/ 1-4 noiembrie
Vineri, 1 noiembrie
Ora 21.00 Gloria Buzău – CFR 1907 Cluj
Sâmbătă, 2 noiembrie
Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Petrolul Ploiești