Baschet

CS Rapid – o imensă gaură neagră în bugetul României// Premierul le-a dat bani pentru salarii, dar acestea nu au fost achitate integral

Published on

Premierul Marcel Ciolacu a dispus acordarea unui ajutor financiar Clubului Sportiv Rapid București (n.red. CS Rapid aparține de Ministerul Transporturilor) de 1,5 milioane de euro din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru a achita salariile restanță.

Banii au fost acordați în această lună, dar salariile nu au fost achitate integral sportivilor, staff-urilor și angajaților secțiilor!

Situația financiar-contabilă de la CS Rapid este gravă și cu miros… penal!

„Având în vedere faptul că Clubul Sportiv Rapid Bucureşti nu dispune de fondurile necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor salariale ale sportivilor. Prin prezentul act normativ se propune alocarea creditelor bugetare si a creditelor de angajament în suma de 7.400.000 de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023 pentru Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi redistribuite Clubului Sportiv Rapid Bucureşti, pentru acoperirea parţială a sumelor indisponibile la momentul actual”, s-a explicat în nota de fundamentare a proiectului privind suplimentarea bugetului CS Rapid.

 Echipa de handbal feminin are cel mai mare buget din cadrul clubului, de aproximativ 2,8 milioane de euro, susține gsp.ro, iar restanțele sunt pe măsura acestuia. Handbalistele au primit un singur salariu, cel aferent lunii august. 

Potrivit gsp.ro, președintele CS Rapid, Bogdan Vasiliu, le-ar fi spus jucătoarelor echipei de handbal că vineri, 29 decembrie, se vor achita alte două salarii, iar restul abia în luna ianuarie!

Voleibaliștii și-au primit salariile pe august și septembrie, iar voleibalistele, locul 1 în Divizia A1, un singur salariu, pe august. Următorii bani îi vor vedea, poate, în luna ianuarie a lui 2024.

La handbal și volei, sportivii pot depune memorii abia după 90 de zile de neplată!

Jucătorii echipei de baschet masculin au încasat tot un salariu și, se pare, răbdarea nu li s-a terminat, deși s-ar fi putut elibera de relația contractuală cu CS Rapid!

Unii jucători au clauze de reziliere unilaterală în cazul întârzierii salariilor cu 30 sau 60 de zile, după caz, de la jucător la jucător.

 

Popular Posts

Exit mobile version