
CFR Cluj a pierdut pe propriul teren confruntarea cu Universitatea Craiova, scor 0-2, în runda 3 din SuperLigă. Golurile echipei oltene au fost marcate de Koljic (52) și Mitriță (90+5).
În finalul primei reprize, Kamara a fost eliminat după ce a încasat al doilea cartonaș galben în urma unei intrări cu talpa asupra lui Paradela – busculat și din spate de un alt jucător clujean.
De atât a avut nevoie Dan Petrescu, pentru a-și „etala verbal” bogatele sale cunoștiințe în materie de anatomie și religie!
La flash-interviul de după partidă, Petrescu a încercat să-și justifice cascada de înjurături adresate arbitrului Marcel Bîrsan.
”În prima repriză am jucat foarte bine, ținând cont că am schimbat 10 jucători. A venit acel cartonaș roșu care a schimbat tot meciul. Primul galben inexistent, al doilea putea să dea și galben și roșu. Dar având în vedere că nu a vrut, era de ajuns un galben.
Dan Petrescu/ captură video Digi Sport
Cu 3 zile înainte de meci, am întrebat cine ne arbitrează, dar știam dinainte. Nu înțeleg de ce cu Universitatea Craiova e delegat mereu același arbitru. De aia am avut acea reacție, nervii. Nu se poate să ne arbitreze același arbitru de 7 ani, când jucăm cu Craiova.
Dan Petrescu/ captură video Digi Sport
Normal că te influențează dacă joci 11 la 10. Pe final, norocul n-a fost de partea noastră, am avut și bară, și ocazii. Sunt mulțumit de jucători, de atitudinea lor. Am avut o reacție nervoasă la pauză, nu trebuia. La final am încercat să-i liniștesc pe băieți.
Au mai luat galbene, i-am zis (n.r.- arbitrului): `De ce mai stai să dai galbene? Du-te, te rog, înăuntru, lasă-ne să fim supărați`. Mă afectează orice înfrângere, e normal. Presiunea e mare. Ar fi fost astfel dacă dădeam gol pe final și nu primeam pe contraatac. Am pierdut un meci, dar am câștigat o echipă”, a spus Petrescu.
De citit și:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 11 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite
