Universitatea Cluj s-a impus categoric pe terenul FC Botoșani, scor 4-0, prin golurile marcate de Ianis Stoica (5, 60), Elvis Manu (35 – 11 metri) și Marco Fossati (78), și a terminat pe primul loc în Grupa B.
Formația universitar clujeană a obținut 7 puncte, din 9 posibile, și va evolua pe teren propriu în sferturi cu Petrolul, Corvinul sau FC Hermannstadt. Partidele diin grupa A se dispută mâine, ora 17.00.
CFR a terminat la egalitate cu Rapid, scor 0-0, pe Superbet Arena, și s-a calificat în faza superioară a competiției.
GRUPA B – REZULTATE RUNDA 3-a:
FC BOTOȘANI – „U” CLUJ 0-4 (0-2)
Minutul 78 – GOOOOLL UNIVERSITATEA – Marco Fossati înscrie primul gol în tricoul „alb-negru”, cu un șut de la 17 metri.
La Universitatea, în partea secundă a partidei, au intrat și Doukoure, Chipciu, Daniel Popa, Nistor și Mitrea.
Minutul 60 – GOOOOLL „U” CLUJ – Ianis Stoica înscrie al doila gol în acest meci și Universitatea accede în sferturile de finală de pe locul 1 în Grupa B!
Minutul 45+1 – Ianis Stoica trimite cu capul pe lîngă poartă din 2 metri, mingea fiind deviată ințial de Pițian. Mare ocazie pentru formația clujeană.
Minutul 45 – Vătăjelu trimite pe lângă poartă, la colțul scurt, dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.
Minutul 35 – GOOOOLL UNIVERSITATEA – Elvis Manu transformă lovitura de la 11 metri!
Minutul 34 – Penalty pentru Universitatea Cluj dictat din camera VAR. Ințial, arbitrul Robert Avram a dictat fault în atac, însă arbitrul Iulian Călin i-a solicitat să revadă faza la monitoul VAR.
Minutul 31 – Corner pentru formația clujeană.
Minutul 20 – Gazdele și-au creat două faze la poarta Universității și au beneficiat de o livură de la colțul terenului.
Minutul 5 – GOOOOLL „U” CLUJ – Ianis Stoica deschide scorul! Simion a centrat în fața porții și atacantul Universității a înscris din 5 metri.
Ioan Ovidiu Sabău i-a lăsat pe bancă pe Iliev, Chipciu, Nistor, Mitrea, Daniel Popa, Doukoure.
Minutul 1 – A început partida.
Echipele de start:
FC Botoșani: Ureche – Petro, Sadiku, Șeroni, Casap – Creț, Dragu, Olinga – Tweh, Cioiu, Dragomir
Rezerve: Ciobanu, David, Jaly, Dican, Pinson, Pius, Adams, Cărăușu, Drole
Antrenor: Mihai Ciobanu
U Cluj: Gorcea – Peteleu, Masoero, Pițian, Vătăjelu – Simion, Fossati – V.Gheorghe, Silaghi, I.Stoica – Manu
Rezerve: Iliev, Miron, Mitrea, Doukoure, Chipciu, Ilie, Nistor, Popa, Popadiuc
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
RAPID – CFR Cluj 0-0
Minutul 1 – A început partida.
Minutul 20 – Este 0-0. Nu s-a marcat. Rapid beneficiază de o lovitură de la colțul terenului.
Minutul 28 – Ocazie pentru Rapid.
Minutul 40 – Pe Giulești Superbet nu s-a înscris!
Minutul 45 – S-a fluierat finalul primei reprize.
Minutul 60 – Cele două formații se află la egalitate.
Minutul 75 – Este 0-0!
Fluier final. CFR s-a calificat în sferturile competiției.
Echipele de start:
Rapid: Moldovan – Braun, Săpunaru, Iacob, Borza – Kait, Oaidă, Funsho – Borja Valle, Soni, Papeau
Rezerve: Drăghia, Dr.Grigore, Onea, Albu, Ioniță, Cîrjan, Pănoiu, El Sawy, Tsoumou
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, M.Ilie, Camora – Tachisidis, Muhar, Avounou – Deac, Bîrligea, Krasniqi
Rezerve: Hindrich, Juricic, Muhar, R. Filip, L.Mihai, Guigui, Cvek, Boben, Fică
Antrenor:Andrea Mandorlini
Arbitru: Barbu Marian (Braşov), A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Slabu Stelian (Braşov), VAR: Petrescu Radu (Bucureşti), AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui)
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-
CSM ALEXANDRIA – CSA STEAUA 1-3 (0-0)
Minutul 1 – A început partida.
Minutul 40 – Prima repriză se îndreaptă spre un rezultat de egalitate.
Minute 45 – Este pauză.
Minutul 47 – CSA Steaua a deschis scorul! A marcat Maftei.
Minutul 59 – Bucureștenii își majorează avantajul. Chunchukov a înscris pentru 0-2!
Minutul 86 – Chunchuckov semnează „dubla”.
Minutul 88 – Gazdele reduc din handicap. Este 1-3. A marcat Simon.
Minutul 90 – Alexandria înscrie pentru 2-3, prin același Simon.
CLASAMENT
„U” Cluj-Napoca | 3 | 2 | 1 | 0 | 8-2 | 7p |
CFR Cluj | 3 | 1 | 2 | 0 | 4-2 | 5p |
FC Rapid 1923 | 3 | 1 | 2 | 0 | 3-1 | 5p |
CSA Steaua | 3 | 1 | 1 | 1 | 4-5 | 4p |
CSM Alexandria | 3 | 1 | 1 | 1 | 7-5 | 3p |
FC Botoșani | 3 | 0 | 1 | 2 | 2-9 | 0p |


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 9 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 11 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite


