UPDATE – luni, ora 17.15// Dan Petrescu și-a dat acceptul ca Damjan Djokovic să-l înlocuiască pe Karlo Muhar/ Jucătorul a semnat pentru un sezon cu CFR!
CFR Cluj s-a depărțit de mijlocașul croat Karlo Muhar, pe care l-a vândut la Al-Orobah, formație nou-promovată în prima ligă din Arabia Saudită.
Plecarea lui Muhar a fost anunțată de Dan Petrescu, tehnicianul echipei clujene, imediat după meciul cu Maccabi Petach Tikca, din turul trei preliminar Conference League.
UPDATE – Luni, ora 17.15 – Patronul CFR Cluj a anunțat că mijlocașul croat Damjan Djokovic a semnat pentru un sezon cu echipa clujeană!
Petrescu i-a cerut patronului Nelu Varga să-i aducă un înlocuitor la fel de energic și bătăios precum Karlo Muhar, iar acesta pare să fi ajuns deja în Gruia, din nou, și după 3 ani și jumătate de la a doua plecare!
Este vorba despre mijlocașul Damjan Djokovic (34 ani), rămas liber de contract după despărțirea de Rapid București, notează Prosport.
Djokovic a mai evoluat pentru echipa CFR în perioadele iulie 2013 – iunie 2014 și septembrie 2017 – ianuarie 2021. În aceste intervale de timp, croatul a adunat 152 de prezențe pentru CFR Cluj, a marcat 13 goluri și a furnizat 15 pase decisive.