
FCSB a învins-o pe FC Botoșani, scor 2-1, într-o partidă din cadrul etapei a 19-a a SuperLigii.
După acest rezultat, campioana en-titre (33 puncte) a depășit-o în clasament pe Dinamo (32 puncte) și s-a instalat provizoriu pe primul loc.
În această seară de la ora 20.30, se joacă derby-ul Clujului, iar David Miculescu, atacantul FCSB, a declarat că-și dorește ca „U” (30 puncte) și CFR (31 puncte) să termine la egalitate.
”Sunt bucuros pentru că mi-am ajutat echipa, pentru că am luat cele trei puncte importante. Sunt bucuros pentru că am trecut pe primul loc. Sperăm să o ținem tot așa, să fim puternici. Eu, ori că sunt titular, ori că vin de pe bancă, dau totul.
Am vrut să ne luăm revanșa, la ei a fost terenul prost, nu poți juca prea bine fotbal pe acel teren. Dacă am avea peste tot terenuri ca pe Arena Națională, ar fi diferit. După gol m-am dus la Chiricheș, i-am mulțumit.
Sper să se termine egal meciul de la Cluj, este un clasament strâns. În Germania va fi un meci greu. Nu ne dăm bătuți, sper să mai facem puncte”, a afirmat David Miculescu.
FCSB își va păstra poziția de lider doar în cazul unui rezultat de egalitate în meciul de pe Cluj Arena, între „U” și CFR. Orice alt rezultat îi este nefavorabil și o coboară pe locul secund în clasamentul SuperLigii.
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 19-a:
Vineri, 6 decembrie
Sepsi Sf. Gheorghe – FC Rapid 1923 2-0 (0-0)/ El Sawy (74), Haruț (90+4)
Sâmbătă, 7 decembrie
Gloria Buzău – Dinamo București 1-0 (0-0)/ Selmani (52)
Petrolul Ploiești – Universitatea Craiova 1-1 (1-0)/ Tudorie (25) – Baiaram (74)
Duminică, 8 decembrie
UTA Arad – Unirea Slobozia 3-4 (1-1)/ Costache (45+1), Omondi (46, 87) – Pospelov (26), Ibrian (58), Șerbănică (63), Vlăsceanu (78)
Politehnica Iași – Farul Constanța 2-2 (1-0)/ Guilherme (28), A. Roman (79) – Radaslavescu (65), Rivladinho (68)
FCSB – FC Botoșani 2-1 (1-0)/ Bîrligea (12), Miculescu (57) – A. Diez (83)
Luni, 9 decembrie
Ora 17.30 FC Hermannstadt – Oțelul Galați
Ora 20.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 8 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 10 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite


