
Dennis Politic și Patrick Olsen sunt autorii golurilor prin care Dinamo a învins-o pe Politehnica Iași, scor 2-0, într-un meci dn cadrul etapei a 20-a a SuperLigii României.
După acest rezultat, Dinamo este din nou pe primul loc, la începutul rundei, cu 35 de puncte.
La flash-interviul de după partidă, Dennis Politic – MVP-ul confruntării cu Poli Iași – a declarat că locul 1 pe care-l ocupă Dinamo este absolut meritat. Echipa a fost disperată să câștige acest meci, a mai spus winger-ul dinamovist.
”Mă bucur că i-am desfăcut și am câștigat. Ne-a spus de la vestiar că trebuie să ne mișcăm și să continuăm să căutăm mingea. Știam că suntem echipa care domină, dar scorul era 0-0. Eram disperați să câștigăm cele trei puncte.
Suntem neînvinși pe Arcul de Triumf și mă bucur că am continuat așa.
Încerc mereu să fiu periculos, am avut și două pase de gol anulate, ambele pentru ofsaid, dar mă bucur că am terminat meciul sănătos, că am dat gol și că am obținut cele trei puncte.
Ne simțim foarte bine, cred că suntem într-un moment foarte bun. Am adunat puncte, suntem acolo unde merităm, nu este o coincidență că suntem acolo.
Avem un meci foarte greu, urmează un derby și vom fi montați 100% (n.red. Dinamo vs Rapid, 22 decembrie , ora 17.00).
8 meciuri la rând fără înfrângere, dar este o luptă strânsă la play-off.
Pentru noi fiecare meci este greu, dar acasă controlăm meciurile și suntem aproape de neînvins. Încrederea e la cotă maximă și mergem să câștigăm ultimul meci al anului din campionat”, a spus Dennis Politic.
SuperLiga// Dinamo vs Poli Iași 2-0/ Rezumat Video/ „Câinii” au învățat să muște și sunt pe locul 1!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 32 de minute agoMăldărășanu, dispus să continue la Sibiu: „Dacă este să o luăm de la capăt, o vom lua de la capăt!
FC Hermannstadt a părăsit neînvinsă domeniul lui Gheorghe Hagi, 1-1 cu Farul, într-un meci...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// Farul vs Hermannstadt 1-1>> Rezumat Video>> Remiza care menține suspansul
Farul și Hermannstadt au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din runda a...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off/ CFC Argeș vs. FK Csikszereda 3-0>> Rezumat Video>> SuperLiga este tot mai aproape de Pitești!/ Liderul făcut K.O. de CFC Argeș!
La Mioveni, în ultima partidă a rundei a 5-a din play-off-ul Ligii 2, CFC...
-
Baschet
/ 8 ore agoNews Baschet – LNBM – Runda 28// Campioana pierde suprinzător în fața Timișoarei, la Cluj-Napoca!/ Craiova se simte nedorită în play-off!
Liga Națională de Baschet Masculin a programat vineri, 18 aprilie, șase partide din runda...
Cele mai citite


