Din Voleu

Dialog incredibil între Prunea și Stoichiță// 8 echipe din Liga 2 nu au drept de promovare!// Stoichiță se crede și ministrul Muncii și Protecției Sociale?// Citește dialogul dintre cei doi purtat la Pro Sport LIVE!

Published on

Florin Prunea a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live, iar prin telefon a fost contactat Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal. Subiectul discuției propus de moderator a fost „problema echipelor fără drept de promovare din Liga 2.”

OPT (8) CLUBURI din Liga 2 nu au drept de promovare în SUPERLIGA, în eșalonul secund evoluând 20 de formații!

Citește dialogul dintre Florin Prunea și Mihai Stoichiță pe tema accederii formațiilor fără drept de promovare în play-off-ul competiției.

Mihai Stoichiță: Regulamentul e foarte clar: pot să promoveze celelalte echipe. Care-i problema? Eu vă spun, chiar dacă sunt opt echipe fără drept de promovare, gândiți-vă că aceste opt echipe au, hai să zic, 200 de jucători, loturile lor însumează 200 de jucători.

Sunt 200 de locuri de muncă, domnilor, de fotbaliști profesioniști care ajută la dezvoltarea fotbalului, trăiesc cu speranța că în urma regulamentelor existente pot să ajungă și ei într-un moment în care își vor revizui statutul să promoveze în prima ligă și atunci nu văd care este problema.

foto// playsport

Că nu au drept de promovare asta e treaba lor, pentru că trebuie să te adaptezi la legile care sunt pentru toată lumea la fel. Dar ce ne-am face fără opt echipe în Liga 2? Am juca în câte echipe? Ce competiție le-am oferi celorlalte echipe? Pentru că ei se antrenează nu numai în cursul săptămânii. Și meciul este o formă de antrenament, poate cea mai bună, la sfârșit de săptămână.

Florin Prunea: Mai există undeva în Europa o asemenea competiție în care opt echipe să nu aibă niciun obiectiv?

Mihai Stoichiță: Care e problema? În Europa, poate nici nu există, uneori, competiții de genul ăsteia, Liga 2. Bine, eu mă refer la țările mai mici.

Florin Prunea: „Nu există liga a doua?

Mihai Stoichiță: Zic în Europa. Sunt peste tot.

Florin Prunea: Păi, și se mai întâmpla așa ceva unde e fotbal dezvoltat ca opt echipe… Ca în momentul de față cine e pe primul loc să nu aibă drept de promovare… N-am mai auzit așa ceva.

Mihai Stoichiță: Am senzația că tu nu ții cont și de condițiile sociale și economice reale ale țării noastre.

Florin Prunea: Așa… În ce sens?

Mihai Stoichiță: Păi, în ce sens… Nu avem niște entități private care să susțină fotbalul la nivelul la care ne dorim noi.

Florin Prunea: Mie mi se pare, de exemplu, că Șelimbăr este o echipă cu condiții bune. Nu văd factorul economic cu ce influențează. Sau Corvinul, sau Slatina chiar. Ce legătură are factorul economic? Acolo sunt echipe întreținute de oraș… Să nu mai vorbim de CSA Steaua!.

Mihai Stoichiță: Am vorbit de entități private.

Florin Prunea: Păi, entități private știți foarte bine că la noi în fotbalul românesc nu știu dacă depășim 5% privat.

Mihai Stoichiță: Păi, eu ți-am zis să ții cont de condițiile social-economice din România.

Florin Prunea: Da. Nu au nicio legătură, că echipele astea au condiții social-economice.

Mihai Stoichiță: Ce o să facem? O să restrângem aria fotbalistică pentru că noi vrem așa să facem? Să o flagelăm, ce să facem?”

Florin Prunea: Eu nu mă refeream la asta. Chiar nu sunt de acord. Aici, cred că vorbim aceeași limbă. Eu sunt pentru ca statul să intervină, dar de ce nu faceți ceva cu legislația?

Mihai Stoichiță: Păi, noi suntem for legislativ?

Florin Prunea: Păi, cine face regulamentele Federației, competițiilor?.

Mihai Stoichiță: Păi, cum, noi suntem for legislativ? Cum adică?

Florin Prunea: Păi, cum adică? Normal că sunteți! Comitetul Executiv… faceți regulamentele.

Mihai Stoichiță: A, în fotbal te referi. Credeam că te referi la legile țării.

Florin Prunea: Păi, ce legătură am eu… Fotbalul are regulamente proprii.

Mihai Stoichiță: Dacă te referi la asta, se poate umbla.

Florin Prunea: Păi, bineînțeles, de ce nu le faceți atunci?

Mihai Stoichiță: Depinzi și de regulamentele UEFA, știi foarte bine asta.

Florin Prunea: N-are nicio legătură, nu mai băgați UEFA că pe UEFA nu interesează forma de organizare a echipelor din România. Știți foarte bine că ați fost și prin Armenia. Și acolo sunt echipe susținute de stat. Sau Rusia. Și participă la competițiile UEFA fără probleme cred eu.

Mihai Stoichiță: Nu știu dacă sunt cele mai bune exemple.

Florin Prunea: Da, mă rog.

Sursa// Preluare Pro Sport

 

 

Popular Posts

Exit mobile version