Fotbal Intern

Dinamo se revoltă împotriva arbitrajelor!// Vezi textul celui de-al doilea memoriu depus la C.C.A.

Published on

La finalul partidei pierdută luni seara la Sfântu Gheorghe, 1-2 cu Sepsi, Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a atacat în termeni duri arbitrajul lui Radu Petrescu.

Nicolescu a susținut că Dinamo a avut două penalty-uri în prima repriză, la faulturile comise de fundașul central Ninaj asupra lui Patriche și Ghezali, în minutule 21 și 40.

Acum, conducerea clubului bucureștean s-a adresat, din nou, președintelui C.C.A, Kyros Vassaras, căruia îi reamintește de memoriul depus pe 9 noiembrie a.c. (n.red. rămas fără răspuns) și îi solicită „să beneficieze de un ARBITRAJ CORECT, COMPETENT SI RESPONSABIL.”

foto// Andrei Nicolescu – administrator special Dinamo

MEMORIUL lui DINAMO DEPUS la C.C.A.:

„Către Comisia Centrală a Arbitrilor,

Domnului Kyros Vassaras,

Președinte al CCA

DESTUL!

În data de 09.11.2023, am depus la CCA un memoriu în care semnalam o serie de erori de arbitraj, comise împotriva echipei noastre.

Cu acel prilej, v-am supus atenției exemple concrete, însoțite de materiale video, și v-am solicitat să faceți demersurile necesare, în exercitarea funcției pe care o dețineți, pentru ca Dinamo, la fel ca orice altă echipă din fotbalul românesc, să beneficieze de un ARBITRAJ CORECT, COMPETENT SI RESPONSABIL.

Au trecut aproape 30 de zile de la memoriul menționat. Nu am primit niciun răspuns. Erorile împotriva echipei noastre, confirmate de specialiști care nu pot fi bănuiți de subiectivism sau simpatii dinamoviste, au continuat într-un ritm inacceptabil.

Cel mai recent exemplu: în partida desfășurată, în data de 4 decembrie 2023, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK, au existat DOUĂ FAZE, într-un interval de doar 20 de minute, în care fotbaliști ai echipei noastre au fost faultați în careul echipei adverse.

Concret:

• În minutul 21, Branislav Ninaj, jucătorul echipei Sepsi OSK, l-a lovit cu cotul în cap pe jucătorul lui Dinamo, Razvan Patriche;

• în minutul 41, același Branislav Ninaj îl lovește cu umărul în figură pe jucătorul lui Dinamo, Lamine Ghezali.

Ținând seama că, în ambele cazuri, se putea acorda lovitură de pedeapsă, cele două faze menționate făceau obiectul verificării VAR. Așadar, chiar și în situația în care domnului Radu Petrescu, “centralul” partidei, i-ar fi “scăpat” cele două incidente, colegii domniei sale din cabina VAR puteau face necesarele și regulamentarele intervenții.

Cu toate acestea, cele două momente au fost ignorate! Partida s-a terminat cu scorul de 2-1 în favoarea echipei SEPSI OSK.

Așadar, în opinia noastră – susținută, repet, de imagini video și de analize de specialitate, realizate de arbitri – ne confruntăm cu un caz evident de viciere de rezultat. Din păcate, doar unul dintr-o serie absolut inacceptabilă de cazuri similare.

Domnule Vassaras, onorată Comisie Centrală, stimați arbitri români, DESTUL! (…)” – sursa – facebook – Dinamo București.

Popular Posts

Exit mobile version