Oțelul Galați a pierdut partida de pe teren propriu cu CFR, scor 0-1, gol Djokovic (minutul 18), restanța din cadrul etapei a 6-a a SuperLigii. În urma acestui rezultat, echipa gălățeană ocipă locul 9, cu 20 de puncte, în timp ce CFR Cluj a urcat pe locul secund, cu 27 de puncte, la trei „lungimi” distanță de concitadina „U” Cluj, aflat[ pe primul loc din etapa a 7-a!
Obligatoriu de menționat: Dorinel Munteanu și-a început carierea de antrenor la CFR Cluj, cu Arapd Paszkany patron și Iuliu Mureșan președinte.
Era la începutul apariției unei alte Caracatițe în Fotbalul Românesc, în opinia unora!
La finalul meciului restanță, tehnicianul Oțelului și-a aruncat legitimația de antrenor pe teren, în semn de dispreț față de arbitrul Rareș Vidican.
Dorinel Munteanu a spus la flash-interviu că echipa lui Dan Petrescu nu ar fi ajuns la poarta echipei sale dacă nu i-ar fi ajutat arbitrul.
„Îi mulțumesc lui Dan, e un coleg extraordinar. Dar altfel trebuie să spun despre arbitri. Prea multe cuvinte n-am ce să spun despre acest joc. Dacă nu îi ajuta arbitrajul, nici nu ajungeau la poartă. Cu foarte mare respect pentru Dan și această echipă. Chiar nu au nevoie de așa sprijin.
Nici nu mai știu ce să spun. Suntem amenințați cu comisiile, aroganța arbitrilor e ieșită din comun. Am luat galben, trebuia să-mi dea zece! Nu se poate să dai în prima repriză un minut de prelungire, iar în a doua patru, la șase schimbări.
Am făcut nenumărate apeluri cu zece etape înainte. Maniera generală de arbitraj, nu o singură fază, eu cred că, cel puțin mie, daca aș fi arbitru, nu mi-ar face cinste. E munca pe care o fac și ei, ca și mine, în fiecare zi, investind energie, timp și așa mai departe.
Și să decizi niște jocuri cu o aroganță așa ieșită din comun… N-au nimic în spate pentru această aroganță. Sunt convins că voi fi chemat la comisii, să ia ce decizie o fi, o etapă, 29, să fie foarte bucuroși, fotbalul nostru merge într-o direcție greșită din acest punct de vedere. Nu este posibil.
Dorinel Munteanu – Oțelul Galați – LPF
N-am primit nimic pentru că este o vorbă: ei sunt la început, săracii, sărăcuții. Bogații! Nu înțeleg prea bine fenomenul ăsta.
Nu trebuie să bagi mingea în poartă CFR-ului, e o echipă foarte bună, dar nici să-i ajuți așa. Au stat pe jos și tu dai 4 minute de prelungire? Ori sunt nebun? Dar se vede! Când am spus la Cluj că a fost penalty, s-a trecut cu vederea.
Îmi asum toate rezultatele negative și o să analizez în două-trei zile în ce m-am băgat, unde am greșit, dacă mai pot corecta ceva. Ce să le spun eu băieților acum? Să spună domnii care au arbitrat. Deocamdată, ăsta e nivelul fotbalului românesc, la nivelul arbitrajului. Mă suspendă, mă suspendă, ce să fac? Nu mai pot să tac, câtă răbdare să ai?”, a declarat Dorinel Munteanu, citat de Digi Sport.