Daniel Pancu și-a aflat sentința după ce a văzut cartonașul roșu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025. În minutul 28 al meciului din Giulești, Pancu a primit direct cartonașul roșu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului.
Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecționerul U21 la Comisia de Etică și Disciplină UEFA, sancțiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv.
Administrația FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl privește pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecționer.
Ca urmare a sancțiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi și o sancțiune financiară din partea administrației FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit.
De asemenea, Vladislav Blănuță, și el sancționat cu cartonaș roșu în aceeași partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu a fost sancționat financiar de UEFA.