Dragoș Iancu a fost operat// Diagnosticul: fractură deschisă de peroneu, maleolă, cu ruperea ligamentelor gleznei!// Cinci ore a durat intervenția chirurgicală
Tânărul jucător Dragoș Iancu (20 ani), FC Hermannstadt, a fost operat în cursul acestei dimineți după ce ieri, în partida cu Petrolul Ploiești, a suferit o fractură deschisă de peroneu, maleolă, cu ruperea ligamentelor gleznei în urma unui fault comis de Valentin Țicu, fundașul stânga prahovean.
Mijlocașul sibian a fost transportat ieri la spitalul privat Monza din București, iar în această dimineață a fost operat de chirurgul Gabriel Dinu.
Potrivit președintelui FC Hermannstadt, Dani Coman, operația a durat aproximativ cinci ore.
„M-a sunat acum un minut domnul doctor Dinu Gabriel să îmi spună că a ieşit din operaţie, a fost foarte bună şi îşi va reveni copilul. Exact acum un minut. A ieşit chiar acum din operaţie. A decurs foarte bine şi îşi va reveni. A avut fractură de peroneu, maleolă, ligamentele gleznei. A intrat la 08:30 în operaţie, au fost patru ore şi un pic. Exact cuvintele pe care mi le-a spus: «Dani, stai liniştit, operaţia a decurs în condiţii normale, a fost bine făcută. O să îşi revină». Va juca fotbal în continuare. Nu am apucat să vorbim”, a declarat telefonic Dani Coman, conform Fanatik.
Președintele echipei sibiene a mai afirmat că toate costurile vor fi suportate de către club!
„Sunt la spital acum, aştept să vorbesc cu domnul doctor. Veşti foarte bune, în primul rând pentru el, pentru familia lui. Noi, ca şi club, suntem cu tot sufletul alături de el.
O să îl ajutăm să îşi revină. Nu are nevoie de nimic. Nu îi trebuie asigurare, nu va cheltui un ban de la el. Am stat de vorbă cu patronii echipei şi nu îi va trebui niciun ban.
Totul va fi plătit de către club. Patronii sunt Ştefan Băcilă şi Claudiu Rotaru. Totul va fi plătit de către club: operaţii, recuperare, orice are nevoie. Nici nu se pune problema. Absolut tot, până la ultimul leu va fi achitat de club. Orice va fi nevoie”, a spus Dani Coman, potrivit aceleiași surse media.