Petrolul Ploiești revine în atenția publicațiilor sportive cu aceleași probleme de ordin financiar.
Conducătoii Petrolului, prin asociația (n.red. ONG) care administrează clubul, au solicitat la finalul anului trecut, mai precis pe 30 decembrie, intrarea în concordat preventiv!
CE ESTE CONCORDATUL PREVENTIV
Concordatul Preventiv este o procedură destinată societăților aflate în dificultate, adică acelor societăți care se confruntă cu dificultăți rezultând din orice fel de împrejurare, ce constituie o amenințare reală și serioasă pentru capacitatea viitoare a respectivelor firmei de a-și plăti datoriile la scadență, în lipsa luării unor măsuri adecvate.
Procedura de Concordat setează un cadru procedural care permite suspendarea executărilor silite și restructurarea societății în dificultate pe baza unui plan de restructurare votat de creditorii afectați și omologat de judecătorul-sindic.
Nerespectarea „la sânge” a procedurilor stipulate de judecătorul sindic poate declanșa intrarea clubului în insolvență!
Potrivit gsp.ro, Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52 a înregistrat pierderi de 11.289.023 lei în 2023 şi de 7.251.954 lei în 2022.
Dacă îi va fi acceptată intrarea în CONCORDAT PREVENTIV, gruparea ploieșteană va scăpa pe viitor de penalizările pentru neachitarea la timp a taxelor și va trebui să achite la timp toate obligațiile salarii, prime, obligații la stat, facturi, rate ale datoriilor actuale.
Politehnica Iași este primul club din SuperLiga care a intrat în concordat preventiv! FC Hermannstadt și Dinamo București se află în insolvență, fără drept de participare în cupele europene.
La finalul partidei de verificare cu Orduspor (Turcia, Liga 4), scor 1-1, Claudiu Tudor – președintele clubului Petrolul – a declarat:
„Încercăm să stabilizăm acest club până o să găsim soluții și până autoritățile vor veni lângă noi. Încercăm să găsim soluții, să ținem clubul în viață, așa cum au făcut-o și alte cluburi din prima ligă. Sperăm să reușim.
Am spus-o de atâtea ori că avem nevoie de ajutor.
Acest județ poate, are puterea să ajute această echipă de fotbal, promisiuni avem, și sunt convins că domnul președinte Nanu va ajuta acest club și o vom scoate la capăt”, a declarat Tudor, citat de gsp.ro.