FIBA WOMEN’S EUROBASKET 2025 QUALIFIERS// România, în Grupa F alături de Islanda, Turcia și Slovacia// Vezi componența grupelor și programul partidelor Naționalei României
Campionatul European de Baschet Feminin 2025 va fi organizat de Cehia, Germania, Grecia și Italia, iar ieri, marți 19 septembrie, în localitatea elevețiană Mies, s-a desfășurat tragerea la sorți a grupelor din cadrul preliminariilor.
36 de echipe naționale vor participa în călificări, printre care și România. Cele patru țari organizatoare ale turneului final – Cehia, Germania, Grecia și Italia – au fost plasate în aceeași grupă (Grupa I), în timp ce restul de 32 de reprezentative au fost împărțiye în opt grupe de câte patru echipe.
Se califică caștigătoarele celor opt grupe, împreună cu cele mai bune patru formații clasate pe locul 2.
Pe lângă cele patru țări organizatoare, celelalte 32 de echipe naționale au fost repartizate de FIBA, în urma tragerii la sorți, în opt grupe, astfel:
Grupa A: Spania, Croatia, Olanda, Austria Grupa B: Ungaria, Slovenia, Bulgaria, Finlanda Grupa C: Belgia, Polonia, Lituania, Azerbaijan Grupa D: Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Estonia Grupa E: Franta, Letonia, Israel, Irlanda Grupa F: Turcia, Slovacia, ROMANIA, Islanda Grupa G: Serbia, Ucraina, Portugalia, Macedonia de Nord Grupa H: Bosnia Hertegovina, Muntenegru, Elvetia, Luxemburg.
foto// frbaschet.ro
România va debuta în calificări cu un joc pe teren propriu împotriva Islandei. Programul complet al reprezentativei noastre este următorul:
9 noiembrie 2023: ROMANIA – Islanda
12 noiembrie 2023: Slovacia – ROMANIA
7 noiembrie 2024: Turcia – ROMANIA
10 noiembrie 2024: Islanda – ROMANIA
6 februarie 2025: ROMANIA – Slovacia
9 februarie 2025: ROMANIA – Turcia