
Dinamo București a încheiat turul sezonului regular cu o victorie în fața UTA-ei, scor 1-0.
Cu cele trei puncte obținute în fața echipei lui Mircea Rednic, „câinii roșii” au urcat pe locul 2, cu 24 de puncte. În runda a 16-a a SuperLigii, prima a returului, Dinamo o va înfrunta pe CFR.
În tur, echipa clujeană din cartierul clujean Gruia s-a impus cu scorul de 3-2, după ce Dinamo a condus cu 2-0, prin golurile lui Cîrjan și Abdallah.
La finalul partidei, declarațiile din partea staff-ului tehnic le-a oferit Florentin Petre, „secundul” lui Zeljko Kopic, croatul aflându-se la ultimul meci în stare de suspendare, după eliminarea de la Sibiu.
„Pentru noi, cel mai important e că am terminat turul pe 2, unde nimeni nu ne dădea nicio șansă. Uite c-am reușit să facem o performanță frumoasă. Dar mai avem mult de muncit, multe meciuri pe viitor și ne dorim ca după fiecare meci să fim fericiți.
Am și spus că orice minune ține trei zile. Trebuie să fim conștienți de lucrurile pe care ni le dorim. Până la urmă, a fost doar un meci.
Foto – Florentin Petre – Captură Digi Sport
FCSB a fost un pic norocoasă la goluri, iar băieții s-au concentrat și s-au mobilizat foarte bine pentru meciul cu UTA. Cele trei puncte au fost meritate.
În munca de echipă mereu există comunicare, e normal, suntem o armată de oameni care lucrează pentru binele echipei, plus conducerea. Nu am ce să reproșez nimănui, avem tot ce ne trebuie, condiții, oameni care ne susțin”, a declarat Florentin Petre, pentru Digi Sport.
ATENȚIE! MATERIALUL ESTE POSTAT EXCLUSIV pe ULTRAS24.ro și sub formă de LINK pe https://www.facebook.com/ultras24.ro/ S-a decis încetarea distribuirii materialelor ultras24.ro pe grupuri private!
Materialele pot fi însă preluate de către administratorii sau colaboratorii grupurilor!


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoLiga 2 – Etapa 7 din play-off// Steaua vs FC Miercurea Ciuc 0-0 și ACSM Reșița vs FC Voluntari 2-1/ Rezumate Video/ Ilfovenii – „rezolvați” de brigada de arbitri!
Liga 2 Casa Pariurilor a programat marți și miercuri, 29-30 aprilie, partidele rundei a...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 10 ore agoOficial// Rapid și FCSB – amendate de Comisia de Disciplină!/ Câte etape vor sta Ionuț Coadă și Sekou Camara
Derby-ul bucureștean Rapid vs FCSB, scor 1-2, disputat în etapa a șasea a playoff-ului...
-
Din Voleu
/ 13 ore agoRegula U21 – Record de goluri egalat în SuperLigă!
După 36 de runde parcurse (30 în campionat și alte 6 în play-off/play-out) a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoRomânia U15 învinge Cehia și întâlnește Italia în finala Torneo delle Nazioni!
Tinerii tricolori continuă parcursul perfect de la turneul din Italia și se califică în...
By Ultras24
Cele mai citite


