În ședința Comitetului Executiv de azi, 29 septembrie 2023, a fost dezbătută și decizia UEFA de a reprimi selecționatele U17 ale Rusiei, feminin și masculin, în competițiile UEFA.
Decizia UEFA ar intra imediat în vigoare, și la masculin, și la feminin: meciurile se vor disputa în afara Rusiei, nu va fi arborat steagul țării și nu va fi intonat imnul național. Jucătorii nu vor purta însemnele Rusiei pe echipamente.
La finalul ședintei de C.Ex., la care mass-media nu a avut acces, Federația Română de Fotbal a dat următorul comunicat oficial:
„Referitor la decizia Comitetului Executiv UEFA din data de 26 septembrie, 2023, privitoare la participarea echipelor naționale U17 ale Federației Ruse, administrația FRF face următoarele precizări:
- Federația Română de Fotbal înțelege argumentele invocate de Comitetul Executiv UEFA și este de acord că, sub nicio formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acțiunilor nesăbuite ale autorităților unui stat.
- În același timp FRF consideră că fotbalul și sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituționale și economice care au transformat Europa într-un spațiu al păcii, al libertății și al prosperității economice.
- În consecință, FRF consideră că trebuie să fie solidară cu spiritul sancțiunilor afirmate de instituțiile europene și naționale și nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecționate ale Federației Ruse.
- FRF așteaptă finalizarea procedurilor pentru implementarea acestei decizii a Comitetului Executiv UEFA, având convingerea că regulamentul competiției va respecta poziția fiecărei federații naționale.”
Federațiile din Anglia, Polonia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Letonia și, evident, Ucraina au anunțat că refuză să participe în competiții alături de Rusia.


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 2 ore agoOficial// Dinamo, amendă uriașă încasată după derby-ul cu FCSB!/ Pe la casieria FRF vor trece și echipele din Cluj-Napoca, „U” Cluj și CFR!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a amendat clubul Dinamo București cu...
-
Rugby
/ 5 ore agoNews Rugby – Liga Kaufland – Etapa 2// Dinamo a învins-o pe Steaua și Timișoara pe Rapid/ Scorul etapei a fost înregistrat la Cluj-Napoca!
Liga de Rugby Kaufland a programat în acest weekend etapa a doua, una dominată...
By Ultras24 -
Baschet
/ 6 ore agoNews Baschet// Azi, CSO Voluntari vs Newcastle Eagles, în finala ENBL!
CSO Voluntari a obținut calificarea pentru al doilea sezon consecutiv în finala ENBL, după...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoFRF și Asociația E.D.I.T. organizează Ediția a 2-a a competiției Liga Liceelor Playerfy – București!/ Turneul Final în Polivalenta Dinamo, transmis de PRO ARENA!
Federația Română de Fotbal și Asociația E.D.I.T. anunță organizarea a celei de-a doua ediții...