Tehnicianul Universității Cluj s-a declarat mulțumit de punctul obținut în confruntarea cu Sepsi OSK și acum este preocupat să găsească jucători odihniți pentru partida de miercuri cu Farul, de la ora 18.30, pe Cluj Arena.
”Încercăm să jucăm fotbal, am luat un punct important. Am avut o primă repriză bunicică, am avut și o situație cu Popa, destul de bine prima repriză. A doua repriză a fost modestă.
El (n.red. Daniel Popa) fiind obosit, cred că nu știa unde e poarta. Portarul era în afara cadrului porții, poarta era goală. Da, mingea fuge un pic.
E un punct important, e un punct mare pentru noi. Știam că nu avem voie să pierdem împotriva unei echipe puternice. Ei știu să joace fotbal, chiar dacă au avut mici excepții. Sigur, încercăm să găsim soluții, a fost un meci foarte greu. Am rămas în lupta pentru play-off, dar nu cu șanse mari. Trebuie să luăm 6 puncte în cele trei jocuri, cel puțin.
Trebuie să câștigăm cu Farul acasă, pe urmă cu Botoșani, iar apoi să vedem. În următorul meci va trebui să găsesc jucătorii odihniți, pentru că în ultimele 20 de minute am căzut fizic”, a spus Ioan Ovidiu Sabău.
De citit și:
SuperLiga – Runda 27-a// Rezumat Video – Sepsi vs „U” Cluj 0-0// Echipe constipate, fotbal scremut


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Etapa a 5-a play-off – sezon 2024-2025/ ACSM Reșița vs. Steaua 0-2/ Rezumat Video/ Reșițenii, la braț cu Fata Morgana!>> „Militarii” respectă competiția!
Prima partidă din runda a 5-a a play-off-ului Ligii 2 s-a disputat astăzi, 17...
-
Echipe Nationale
/ 9 ore agoUEFA EURO U19 – ROMÂNIA// Programul complet al meciurilor și stadioanele pe care se dispută partidele
România va organiza în perioada 13-26 iunie 2025 ediția cu numărul 72 a Campionatului...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 11 ore agoFRF – Situațiile financiare ale anului 2024 pentru cluburile participante în Superliga în sezonul 2024–2025/ Pierderi mai puține, venituri în creștere, investiții masive în academii!
Cluburile din SuperLiga au înregistrat un progres substanțial comparativ cu anul 2023. Deși s-a înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperliga – Programul rundelor 5, 6 și 7 din play off-out!/ Când sunt programate derby-urile CFR vs. „U” Cluj și FCSB vs Dinamo
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor tv s-au pus de acord asupra calendarului...
By Ultras24
Cele mai citite


